Energie

Sebastian Burduja despre Centrala Hidroenergetică cu Acumulare prin Pompaj Tarnița-Lăpuștești: un proiect de decenii, uitat prin sertare; mi-am asumat să facem tot posibilul pentru a transforma acest vis în realitate

România are nevoie de proiectul Centralei Hidroenergetice cu Acumulare prin Pompaj Tarnița-Lăpuștești şi mi-am asumat să facem tot posibilul pentru…

2 ani ago

Ministerul Finanțelor a solicitat ca dividendul special la Fondul Proprietatea, din vânzarea HIdroelectrica, să fie de 1,7225 lei/unitate

Ministerul Finanțelor a solicitat ca dividendul special brut la Fondul Proprietatea, din vânzarea deținerii la Hidroelectrica, să fie de 1,7225…

2 ani ago

Mandatele membrilor actuali provizorii ai Directoratului Hidroelectrica au fost prelungite cu două luni

Mandatele membrilor actuali provizorii ai Directoratului Hidroelectrica au fost prelungite cu două luni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori…

2 ani ago

SAPE a pus în dezbatere publică proiectul Centralei Hidroenergetice cu Acumulare prin Pompaj Tarnița-Lăpuștești, până pe 8 august

Societatea  de  Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), aflată în subordinea Ministerului Energiei, a pus în dezbatere publică proiectul Centralei…

2 ani ago

Alina Popa (OMV Petrom): În 2023, ne aşteptăm ca preţul ţiţeiului Brent să se situeze între 75 şi 80 dolari pe baril

Preţul ţiţeiului Brent s-ar putea situa, în acest an, între 75 şi 80 dolari pe baril, iar cererea pentru carburanţi…

2 ani ago

Verchere: Predictibilitatea şi consultările – vitale pentru un climat investiţional, iar România trebuie să fie competitivă pentru a atrage investiţii

Predictibilitatea şi consultările sunt vitale pentru un climat investiţional, iar România trebuie să fie competitivă pentru a atrage investiţii, a…

2 ani ago

Neel (OMV Petrom): Ne aşteptăm la o scădere a cererii de energie electrică şi la o creştere de preţuri la gaze, în lunile următoare

Cererea de energie electrică va scădea în lunile următoare, însă la gaze naturale ne aşteptăm la o creştere a cererii…

2 ani ago

Şeful OMV crede că producţia de gaze la Neptun Deep poate începe până în 2027

OMV Petrom lucrează în prezent cu partenerul său la aşa-numitul Field Development Plan (FDP) pentru proiectul Neptun Deep din Marea…

2 ani ago

Grupul austriac OMV raportează o scădere a câștigurilor în T2, pe măsură ce prețurile petrolului și gazelor scad

Grupul austriac de petrol şi gaze OMV AG a raportat vineri o scădere mai puternică decât cea prevăzută a veniturilor…

2 ani ago

OMV Petrom -Riscurile la care este expusă compania: riscul de preț al mărfurilor tranzacționabile, riscul valutar, riscul operațional și de strategie

Sfera de activitate a OMV Petrom, atât cea existentă, cât și cea planificată, precum și piețele pe care operează, expun…

2 ani ago

This website uses cookies.

Read More