Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCâteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală, împotriva măsurilor luate de Guvern în sistemul de educație, potrivit Agerpres.
Manifestanții afișează pancarte cu mesaje precum: ‘Educația merită o felie mai mare de pizza’, ‘Azi tăiați din educație, mâine cerșim ca nație’ și ‘Salarii decente. Educație demnă’.
Profesorii cer demisia Guvernului.
Sindicatele din Educație au anunțat că vor boicota începutul de an școlar, vor picheta sediul Executivului și vor organiza un marș de protest până la Palatul Cotroceni.
Federațiile sindicale din Educație urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din Educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educației, se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’.
‘Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim’, susțin sindicatele.
Potrivit acestora, măsurile de ‘eficientizare’ aplicate în domeniul învățământului prin Legea 141/2025 vor avea ‘un cost mult mai mare’ pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației, statutul profesional și social al angajaților din învățământ, precum și viitorul beneficiarilor primari.
‘Protestul nostru este pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți că cheltuielile pentru educație sunt o investiție, nu un cost’, au transmis sindicaliștii.
Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…
Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…
Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…
Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
This website uses cookies.
Read More