Categories: Fără categorie

Câteva mii de persoane participă, sâmbătă seara, la un miting pro-european, în Piața Victoriei

Câteva mii de persoane participă, sâmbătă seara, la un miting pro-european, în Piața Victoriei, în acest context fiind instituite restricții de circulație rutieră, potrivit Agerpres.

Foto Mircea Savin

Brigada Rutieră a anunțat că, pentru gestionarea în condiții de siguranță a traficului, au fost dispuse restricții de circulație pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff, de la Arcul de Triumf către Piața Victoriei, și pe Bulevardul Aviatorilor, de la statuia Aviatorilor către Piața Victoriei.

Foto Mircea Savin

Imagini în direct de la mitingul din Piața Victoriei:

În Piața Victoriei s-a cântat și „Oda bucuriei”, imnul oficial al Uniunii Europene. La final, oamenii au aplaudat, potrivit Digi24.

Manifestația este organizată de EuRoManifest, alături de Comunitatea Declic, Rezistența și Corupția Ucide și este prezentată ca o adunare pașnică, de solidaritate, pentru respectarea valorilor europene.

Foto Mircea Savin

 

Comunitatea Declic a anunțat că, alături de cei prezenți în Piața Victoriei, va organiza o ‘coregrafie’ cu mesajul ‘Inima noastră este în Europa’. Pentru a realiza coregrafia, 2.000 de oameni vor lumina cu lanternele telefoanelor coli albe de hârtie și alte 10.000 de persoane vor lumina coli albastre.

 

‘Orice dorință de îndepărtare a României de Uniunea Europeană ar coincide cu întoarcerea în mod direct cu fața spre Federația Rusă, iar asta va anula zeci de ani de eforturi făcute de milioane de români pentru democrație și prosperitate, pentru libertate și egalitate de șanse. Românii au aderat, de-a lungul timpului, nu doar formal, ci și moral la pilonii de temelie ai Uniunii Europene: libertatea, democrația, statul de drept, pacea, respectarea drepturilor umane’, au transmis organizatorii anterior evenimentului.

Potrivit acestora, manifestația este organizată legal, cu notificarea Primăriei Municipiului București și a organelor de ordine.

Manifestații similare sunt organizate sâmbătă seară și la Timișoara, Brașov și Oradea, astfel de evenimente având loc în cursul zilei și la Londra, Dublin, în Italia și la Bruxelles.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

2 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

2 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

6 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

6 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

6 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More