Macroeconomie

Cazacu, XTB România: Lunile următoare ar putea să ne aducă chiar niveluri de peste 4,9 lei pentru un euro

Tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă a leului are, din păcate, şanse de continuare, a declarat, pentru Agerpres, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist la XTB România, menţionând că lunile următoare ar putea să ne aducă chiar niveluri de peste 4,9 lei pentru un euro.

“EUR/RON revine în atenţia pieţelor după o ‘letargie’ prelungită de vară, într-o mişcare cu caracter regional. Fluctuaţii nefavorabile au înregistrat cumulat în debutul lunii şi zlotul polonez sau forintul şi chiar şi coroana cehă, aflată în alte ocazii în poziţie relativ mai bună. Pentru leu, tendinţa descendentă şi pentru moment relativ lentă are, din păcate, şanse de continuare. Presiunea vine atât din factori macro de scară globală sau europeană, incluzând efectul economic al pandemiei, cât şi din poziţia fiscal-bugetară sensibilă a României. Apropierea alegerilor poate juca şi ea un rol, deşi, deocamdată, acesta nu pare a fi factorul principal. Tensiunile merg spre o ajustare prin curs, câtă vreme dobânzile sunt la niveluri coborâte, şi lunile următoare ar putea să ne aducă chiar niveluri de peste 4,9 (lei – n. r.) pentru un euro. Suntem în proces de analiză a desfăşurărilor recente, însă, pentru moment, estimarea de 4,96 (lei – n. r.) pentru finele anului rămâne în picioare. Reţinem însă că nivelul de nesiguranţă e înalt şi foarte multe depind de rezolvarea mai rapidă sau mai lentă a pandemiei”, a declarat Claudiu Cazacu.

Leul s-a depreciat, luni, cu 0,60 bani faţă de euro (0,12%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8552 lei/euro.

BNR a cotat vineri euro la 4,8492 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8507 şi 4,8582 de lei pentru un euro.

Articole recente

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

11 minute ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

15 minute ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

32 de minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

34 de minute ago

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

57 de minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More