Categories: Fără categorie

Cazanciuc: În numai 6 luni guvernul Orban a emis cel mai mare număr de OUG-uri văzut vreodată

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, afirmă că “în numai 6 luni guvernul Orban a emis cel mai mare număr de OUG-uri văzut vreodată”, recent fiind publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu numărul 100.

“La 25 iunie 2019, Ludovic Orban spunea următorul lucru legat de această practică: ‘Mesajul dat de români a fost acela de a nu mai fi adoptate Ordonanţe de Urgenţă a căror constituţionalitate nu poate fi verificată în timp util prin sesizarea altor autorităţi în afară de Avocatul Poporului’. Apoi, la începutul mandatului, premierul Orban s-a angajat în faţa românilor, a Parlamentului şi a Preşedintelui României că va implementa ‘toate recomandările’ Comisiei de la Veneţia; că nu va adopta în exces ordonanţe de urgenţă pentru modificarea legislaţiei în vigoare”, arată Cazanciuc într-un mesaj postat sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

El apreciază că din noiembrie, când au preluat guvernarea, liberalii “nu au pus capăt ‘abuzului’ de ordonanţe de urgenţă pe care îl invocau, dimpotrivă, l-au consolidat”.

“Recordul absolut de sfidare a poporului îl reprezintă, de departe, angajarea răspunderii politice a Guvernului pe bugetul României, urmată de noaptea lungă a ordonanţelor de urgenţă”, mai spune Cazanciuc. În opinia sa, “Parlamentul trebuie să îşi fixeze drept obiectiv respingerea tuturor Ordonanţelor de Urgenţă emise de guvernul actual, incapabil să ia măsuri de relansare a economiei ţării”.

Preşedintele interimar al Senatului menţionează că în această vară, Parlamentul va lucra în sesiune extraordinară şi “poate dezbate în procedură de urgenţă orice lege care să contribuie la protejarea şi bunăstarea cetăţenilor români”.

Cazanciuc susţine că “premierul a jignit în mod constant şi fără precedent orice instituţie care a îndrăznit să facă ce spune legea şi s-a opus intereselor de partid ale clientelei PNL” şi enumeră în acest context Curtea Constituţională, Consiliul pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului şi instanţele de judecată.

“Mă miră lipsa de reacţie a partenerilor europeni faţă de derapajele grave de la democraţie săvârşite de Orban prin atacarea instituţiilor care îndrăznesc să îşi respecte rolul constituţional, precum şi faţă de excesul ordonanţelor de urgenţă. Din păcate, această lipsă de reacţie va îngroşa rândurile celor care vorbesc de dubla măsură practicată sau tolerată de Bruxelles”, este de părere preşedintele interimar al Senatului. 

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

6 minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

52 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More