Update articol:

CCR amână pentru 8 octombrie sesizările pe trei legi din pachetul II de măsuri asumate de Guvern

Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 8 octombrie, sesizările depuse de partidele AUR, S.O.S. și POT împotriva a trei legi din pachetul II de măsuri impuse prin angajarea răspunderii Guvernului Bolojan, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Este vorba despre Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Premierul Ilie Bolojan declara pe 1 septembrie că proiectul pe sănătate aduce mai multă ordine și corectitudine în sistem, adăugând că, deși bugetele în domeniu au crescut an de an și s-au făcut investiții în sistem, acest lucru nu s-a reflectat îndeajuns în îmbunătățirea serviciilor medicale și problemele s-au acumulat.

‘Proiectul aduce mai multă ordine și corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienți, reduce risipa, face sistemul mai accesibil’, arăta prim-ministrul, în ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților în care Guvernul și-a angajat răspunderea pe proiectul privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.

Cu privire la proiectul privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, premierul evidenția că obiectivul este de a pune capăt ‘câștigurilor nemeritate’ din conducerile unor companii publice și acestea să facă performanță în beneficiul cetățenilor.

‘Vrem să punem capăt câștigurilor nemeritate din conducerile unor companii publice, vrem ca oamenii care vor conduce aceste companii să facă performanță în beneficiul cetățenilor și agenția guvernamentală care supraveghează aceste companii să aibă o putere mai mare de a garanta că oamenii potriviți ajung în funcții de conducere potrivite. În acest sens, modificările pe care le propunem sunt pe mai multe paliere’, afirma Bolojan, în plenul Parlamentului.

Alianța pentru Unirea Românilor a evidențiat în sesizările trimise Curții Constituționale că proiectele au fost adoptate ‘fără dezbatere parlamentară, fără consultarea românilor și fără un vot democratic’.

‘Prin această manevră, puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului și a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept. Analiza proiectelor adoptate prin această procedură abuzivă arată un tablou alarmant: încălcări constituționale de o gravitate excepțională, un atac sistematic asupra separației puterilor în stat și o tentativă deliberată de concentrare a puterii legislative în mâinile Guvernului. Invocarea ‘urgenței’ pentru justificarea procedurii excepționale reprezintă o minciună instituțională. Probleme precum deficitul bugetar excesiv sau criza din sănătate nu au apărut peste noapte. Ele datează de ani de zile, timp în care guvernele succesive au refuzat să acționeze pe cale democratică. Crearea artificială a urgenței și folosirea ei ca pretext pentru a ocoli Parlamentul reprezintă o fraudă constituțională și o sfidare a principiului bunei-credințe’, se arată într-un comunicat al AUR.