Update articol:

CE declanşează procedura de infringement împotriva României pentru transpunerea incorectă a legislaţiei privind mandatul european de arestare

CE declanşează procedura de infringement împotriva României pentru transpunerea incorectă a legislaţiei privind mandatul european de arestare
 - poza 1

Comisia Europeană a anunţat joi că a declanşat o procedură de infringement împotriva Luxemburgului şi a României pentru transpunerea incorectă a legislaţiei UE privind mandatul european de arestare, informează un comunicat al executivului comunitar, potrivit Agerpres.

“Unele prevederi ale deciziei cadru privind mandatul european de arestare nu au fost transpuse corect, privind de exemplu limitele de timp pentru luarea unei decizii privind executarea unui mandat de arestare european sau predarea unei persoane solicitate”, se menţionează în comunicatul CE.

Practic, cele două ţări au primit o scrisoare de punere în întârziere şi au la dispoziţie două luni pentru a notifica executivul comunitar pentru aplicarea măsurilor solicitate, în caz contrar riscând trimiterea unui aviz motivat.

Mandatul european de arestare este o procedură judiciară simplificată transfrontalieră pentru predarea unei persoane a cărei extrădare este solicitată pentru punerea sub acuzare sau executarea unei sentinţe.

Operaţional de la 1 ianuarie 2004, mandatul european de arestare a înlocuit lungile proceduri de extrădare care existau anterior între statele membre.

CE a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru netranspunerea completă sau parţială a unora dintre prevederile deciziei cadru, mai informează Comisia în comunicatul citat.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (30/10/2025)

Incasare integrala a creantei asupra societatii Vastex S.A.

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/10/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate

CONPET SA (COTE) (30/10/2025)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 14(17).11.2025

PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025