Ce înseamnă, de fapt, să construiești o bancă de dezvoltare de la zero (Raluca Nicolescu, BID)

Când ai avut șansa să treci prin toate epocile bankingului privat din România – de la dosare cu șină, la aplicații smart, de la criza financiară din 2008, la pandemia Covid, ajungi la o concluzie care, pentru mine, e limpede și incontestabilă: dacă n-ai echipă faină și cultură organizațională puternică, nici cel mai bun plan de afaceri nu stă în picioare!

Când am decis să mă alătur acestui proiect curajos și necesar – prima bancă de dezvoltare a statului român – am știut că nu va fi ușor. La urma urmei, nimeni nu mai lucrase într-o bancă de dezvoltare, darămite să o creeze de la zero. Dar am știut și că merită. Că vreau să folosesc în acest proiect tot ce am învățat în cei 30 de ani de carieră bancară și că e momentul meu să dau înapoi din ce am primit, din șansele pe care le-am avut de-a învăța, de-a construi împreună cu alții, de-a experimenta etape noi și de a parcurge multe transformări.

Desigur că pentru succesul acelui plan de business despre care vorbeam la început mai sunt necesare și alte ingrediente: produse bune, viziune clară, leadership autentic, flexibilitate, parteneriate de încredere. Iar toate, dar absolut toate, trebuie susținute și cu… răbdare. Răbdarea de a construi ceva durabil și determinarea de-a te ridica, iar și iar, de-a încerca din nou schimbând mica rotiță care n-a funcționat, de-a mai găsi un partener, un aliat.

O bancă nu se construiește peste noapte

Banca de Investiții și Dezvoltare nu s-a născut dintr-o decizie de board. A fost gândită, reformulată, negociată și documentată ani la rând. Am întâlnit mulți oameni care mi-au zis că au lucrat la această idee în trecut. A fost un proces intens, lung, probabil uneori frustrant, dar necesar – pentru că nu construiești o astfel de instituție nouă doar semnând un ordin de ministru. Construiești cu legislație, cu dialog, cu expertiză, cu fiecare detaliu operațional care trebuie să funcționeze din prima.

A construi o bancă de dezvoltare de la zero înseamnă a pune o piatră de temelie pentru o economie care vrea să se maturizeze. Și mai ales, pentru un stat care vrea să investească inteligent – nu doar să cheltuie. Să iei toate deficiențele identificate și să faci un plan de parcurs: câți kilometri de canalizare și acces la apă, câte localități electrificate, câți oameni cu acces mai ușor la serviciile de sănătate, câți copii mai aproape de școală, câte IMM-uri finanțate, câți oameni angajați de ele, câtă reducere a amprentei de carbon prin reabilitarea clădirilor, câte companii angajate în tranziția către o economie mai prietenoasă cu planeta. Și tot așa. Și apoi câte din astea anul acesta, în 2 ani, în 3 ani. Cu ce produse? Finanțare? Câtă consiliere financiară, de mediu sau de strategie? Cu cine? Garanții? Pentru cine și în ce volum? Capital? Când și cum?

BID a pornit de la zero. Fără infrastructură IT moștenită, de fapt fără niciun laptop sau PC, fără istoric de creditare, fără echipă, fără un birou stabil, dar și fără balast. Cu acest avantaj de-a construi am putut gândi lucrurile curat, pe termen lung.

Lecții europene, nu rețete importate

Am studiat modele. Am vorbit cu colegi de la băncile de dezvoltare din Polonia, Croația, Bulgaria, Franța, Italia, Slovenia, Portugalia, dar și cu cei de la Bruxelles – Comisia Europeană, instituții și asociații de profil. Am învățat din experiența lor.

BGK, cu o istorie de 100 ani deja, e instituția cheie care administrează fondurile europene la nivel național și regional, în Polonia. Bpifrance joacă un rol vital pentru ecosistemul antreprenorial francez, cu accentul pus pe inovație. În Italia, infrastructura publică și proiectele sociale fac casă bună în portofoliul CDP, în timp ce KfW din Germania este campion al finanțării tranziției verzi. Par domenii diferite, într-adevăr, dar ce au toate în comun este obiectivul final: bunăstarea oamenilor din comunitățile fiecăreia.

Toate de mai sus sunt bănci de dezvoltare. Dar niciuna nu poate să aibă o replică identică în altă țară. Fiecare are specificul său – administrativ, economic, politic, social. Noi, în România, de exemplu, avem nevoile noastre: discrepanțe mari între regiuni, rată mare de sărăcie, procente însemnate de gospodării neelectrificate sau fără acces la apă și canalizare. Avem abandon școlar, cel mai mic procent de studenți din Europa, ultimul loc la inovație, multe de făcut în cercetare, învățământ. Dar avem și mulți premianți la olimpiade de matematică, tehnologia informatică, științe. Și suntem țara cu una dintre cele mai mari contribuții a energiei regenerabile în producția totală de energie. Avem de făcut schimbări structurale în economie – ce producem, ce vindem, ce importăm. Dar avem o contribuție a industriei la produsul intern brut mai mare decât media europeană, ceea ce reprezintă o bază pentru creșterea viitoare. Avem o forță de muncă lăudată pentru competențe, dar care se restrânge prin migrație și îmbătrânire. Și antitezele pot continua.

Ce vreau să subliniez este că a fost o lecție folositoare să avem atâtea exemple de evoluție de succes și cu impact. Dar „o bancă de dezvoltare ca afară” nu se poate pur și simplu copia ca atare, în România. Trebuie construită pentru nevoile locale. O bancă de dezvoltare e națională.

BID – parte dintr-un proiect de țară

Banca de Investiții și Dezvoltare nu e o inițiativă izolată. Este o componentă cheie a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mai mult decât atât, e o asumare instituțională a statului român că vrea să creeze instrumente moderne, europene, care să finanțeze dezvoltarea cu sens.

Rolul BID este să multiplice impactul fondurilor publice. Să atragă finanțare acolo unde proiectele sunt viabile, dar mai riscante sau nu au un randament atractiv imediat. Să accelereze reformele. Să stea la masa mare a investițiilor – și să fie un actor care contează.

Nu e glam. E muncă de detaliu

Construirea BID nu înseamnă birouri elegante și ședințe „de strategie” scrise pe flipchart. Înseamnă construirea echipei. Alegerea fiecărui coleg, nu doar pentru CV, ci și pentru potrivirea cu misiunea. Înseamnă reglementare. Guvernanță. Cadrul de risc. Proceduri. Mii de pagini.

Și înseamnă ceva ce în general e luat de-a gata: cultura organizațională. Am știut că dacă nu construim ADN-ul corect de la început – responsabilitate, transparență, orientare spre impact – tot restul va fi fragil.

BID e fundația. Nu vitrina.

Astăzi, BID e încă la început de drum. Dar fundația e solidă. Și exact asta era miza: să nu construim cu gândul la titluri de presă, ci să livrăm sustenabil, pentru termen lung.

E o energie aparte în a porni de la zero. În a ști că pui prima cărămidă, că desenezi primele contururi, că fiecare contribuție contează. Și e greu de pus în cuvinte satisfacția pe care o simți când vezi cum, zi după zi, locul în care lucrezi prinde viață. De la două scaune, la patru și apoi la zeci. De la primele laptop-uri cumpărate și pe care le-am primit acasă, pentru că atunci nu aveam încă un sediu fix, la sisteme de comunicații, cloud, aplicații bancare și, mai ales, aproape 100 de colegi. Nu doar tu evoluezi – crește totul în jurul tău, oameni, procese, viziuni.

În fiecare dimineață, când ajung la birou, descopăr colegi noi, idei noi, și cu fiecare întâlnire, cu fiecare decizie, simt cum proiectul capătă mai multă profunzime, mai multă direcție. Și eu mai multă siguranță.

Să faci parte dintr-un început e un privilegiu rar. Pentru mine, a fost al doilea. Dar sentimentul că, împreună, dăm contur unei instituții care va conta real și mult timp – e incomparabil diferit, e mai mult decât motivație, e ceva foarte profund.

Știu din experiență că uneori, într-un sector financiar orientat pe cifre, e greu să vorbești despre viziune fără să pari abstract și să pierzi atenția. Dar în cazul BID, tocmai viziunea este cea care ne obligă să fim riguroși.