International

CE lansează platforma pentru cumpărarea în comun de gaze naturale şi lichefiate din afara Rusiei

UE a lansat o platformă pentru ca ţările membre ale blocului comunitar să poată cumpăra în comun gaze naturale şi lichefiate, în încercarea de a reduce dependenţa de combustibilii din Rusia şi de a acumula rezerve în perspectiva unor şocuri de aprovizionare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În urma invaziei Ucrainei de către Rusia – principal furnizor de gaze ale Europei – preţurile deja ridicate la energie au atins un nivel record, iar UE a decis să reducă dependenţa de combustibilii fosili din Rusia prin majorarea importurilor din alte ţări şi extinderea mai rapidă a energiei regenerabile.

La summitul de luna trecută, liderii UE au aprobat achiziţionarea în comun de gaze.

Rusia furnizează 40% din gazele de care are nevoie UE.

Nou înfiinţata platformă a Comisiei Europene analizează solicitările statelor membre UE şi coordonează discuţiile cu principali furnizori de gaze naturale şi lichefiate. De asemenea, platforma va sprijini achiziţionarea de hidrogen.

Schema este voluntară şi ţările nu sunt obligate să participe. Obiectivul este de a beneficia de poziţia UE de cel mai mare cumpărător mondial de gaze pentru a face achiziţii “la preţuri stabile care reflectă predictibilitatea şi mărimea pieţei comune a UE”, se arată în comunicatul CE.

Instalaţiile de depozitare a gazelor din UE sunt pline în proporţie de 26%, în prezent. Comisia a prezentat o propunere legislativă prin care introduce obligaţia de a stoca gaze naturale la un nivel minim de 80% pentru iarna următoare şi de 90% pentru anii următori.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat la 1 aprilie decretul prin care impune statelor ”neprietenoase” faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia.

Uniunea Europeană îşi stabilise înaintea acestei decizii obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

Articole recente

Nvidia afirmă că concurența „a sosit fără îndoială”, după lansarea clusterului AI de către Huawei

Huawei își intensifică sistemele de calcul AI, în timp ce producătorul american de cipuri Nvidia…

48 de minute ago

Canalul Panama începe procesul de selecție a firmelor care vor construi și opera conducta de GPL

Canalul Panama a demarat un proces competitiv pentru selectarea companiei care va proiecta, construi și…

53 de minute ago

SUA lansează o inițiativă pentru accelerarea proiectelor de rețele electrice pentru IA; centralele pe combustibili fosili care urmau să fie închise definitiv vor continua să funcționeze

Administrația Trump a lansat joi o inițiativă pentru accelerarea dezvoltării centralelor electrice și a liniilor…

56 de minute ago

Administraţia Trump cere Curţii Supreme permisiunea de a o demite pe guvernatoarea Rezervei Federale Lisa Cook

Administraţia preşedintelui Donald Trump a solicitat joi Curţii Supreme să anuleze deciziile instanţelor inferioare care…

o oră ago

Bolojan: Deficitul bugetar nu va putea fi coborît sub 8% în acest an; în 2026 ar trebui dus spre 6%

Premierul Ilie Bolojan estimează că deficitul bugetar nu va putea fi coborât în acest an…

o oră ago

Avion de luptă european FCAS: Germania şi Spania “doresc să ajungă la o soluţie în acest an (Merz)

Berlinul şi Madridul "doresc să ajungă la o soluţie până la sfârşitul anului 2025" privind…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More