Update articol:

Ce legi i-au propus  elevii  de clasa a IV-a senatoarei Monica Anisie

Mai mulți elevi în clasa a IV-a au fost vizitați de președintele Comisiei de Învățământ din Senatul României, în cadrul programului Senat Junior.  Copiii învață la Școala Pia Brătianu din București. Aceasta le-a vorbit despre rolul Senatului, iar copiii i-au lăsat mai multe propuneri de inițiative legislative, printre care recompense pentru cei care respectă legea și o lege prin care să nu mai existe teme.

„Mi-au mărturisit că m-au recunoscut <de la televizor> și că au multe întrebări despre cum funcționează legile și Parlamentul, dar și multe propuneri.

Mi-au spus că vor o lege mai clară despre sortarea gunoiului și au propus să nu existe doar amenzi care să pedepsească, ci și recompense pentru cei care respectă legea.
Și mai vor o lege prin care să nu mai existe teme. Au fost prompți și disponibili să semneze ACUM, pe loc, un formular pentru asta”, a declarat Anisie, pe pagina de Facebook.

„Copiii par să aibă cel mai inspirat criteriu de vot și știu să detalieze că: “Trebuie să fii bun la suflet și bun în ceea ce faci””, a adăugat senatoarea PNL.

Programul Senat Junior va continua, iar Monica Anisie se va afla în mijlocul elevilor din cadrul unităților de învățământ din București.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025