International

“Ce senzaţie grozavă”, a exclamat Donald Trump la revenirea în Biroul Oval de la Casa Albă

Întors în Biroul Oval proaspăt redecorat, Donald Trump trece în revistă portretele iluştrilor săi predecesori care împodobesc pereţii – “George Washington, îmi convine … Thomas Jefferson, îmi convine…” , a consemnat marţi AFP într-un reportaj realizat la reinstalarea preşedintelui republican la Casa Albă, potrivit Agerpres.

Al 47-lea preşedinte al SUA, care a depus anterior luni jurământul, se instalează la “Resolute Desk”, un birou masiv din lemn de culoare închisă.

În faţa lui, teancuri de documente în mape de piele şi o cutie cu markerele sale negre preferate. Alături de el, un consilier îi prezintă rând pe rând ordinele pe care îşi aplică semnătura.

În faţa lui, un mic grup de jurnalişti cu care preşedintele american se angajează într-o conferinţă de presă improvizată de aproximativ 50 de minute în care trece de la remarci scandaloase la adresa anumitor adversari politici, la anunţuri diplomatice senzaţionale şi laude de sine, ca, de exemplu, atunci când spune că discursul său de învestitură a avut parte de “recenzii bune”, comentează AFP.

Consilierul continuă să îi prezinte documente. “Acesta e important”, spune republicanul, ales după o campanie deosebit de virulentă împotriva imigranţilor, înainte de a semna un ordin ce pune sub semnul întrebării acordarea cetăţeniei prin dreptul de naştere, pe care el îl consideră “ridicol”, dar care este garantat de Constituţie.

“Ce senzaţie grozavă!”, exclamă miliardarul în vârstă de 78 de ani la întrebarea jurnaliştilor despre cum se simte la revenirea în Biroul Oval, redecorat în grabă de echipa sa în timpul zilei.

Covorul de culoare albastru intens din mandatul preşedintelui Biden a făcut loc unuia cu o nuanţă neutră. În plus, au fost adăugate steaguri, iar unele portrete s-au schimbat.

Donald Trump se întoarce spre un perete şi arată spre un tablou: “Acesta e bun”, spune el.

În tablou este Andrew Jackson, al şaptelea preşedinte al SUA, de care lui Donald Trump îi place, dar care este o figură mult criticată de progresişti pentru poziţiile sale rasiste şi populiste. Fostul preşedinte democrat Joe Biden nu l-a vrut pe perete.

Apoi Donald Trump indică portretele primului preşedinte, George Washington, şi pe al celui de-al treilea, Thomas Jefferson, figuri care par a fi consensuale. Alegeri “foarte prudente”, apreciază cel de-al 45-lea şi acum al 47-lea preşedinte al SUA.

Când un jurnalist îl întreabă dacă, potrivit obiceiului, Joe Biden i-a lăsat o scrisoare, Donald Trump ridică privirea din documentul pe care tocmai l-a semnat – care declară stare de urgenţă la graniţa cu Mexic – şi spune: “Se poate. Aşteptaţi un pic”. Deschide sertarul biroului, exclamă “Oh” în timp ce scoate un plic cu numărul 47 scris pe el, pe care îl arată camerelor. Este, într-adevăr, mesajul de la predecesorul său.

Fostul dezvoltator imobiliar care nu a încetat să îl umilească public pe Joe Biden în ultimii ani glumeşte spunând că, dacă nu ar fi fost întrebarea reporterului, nu ar fi găsit scrisoarea timp de “luni” sau poate chiar “ani” de zile. “Poate că ar trebui să o citim cu toţii împreună”, propune Trump, fără ca apoi să dea curs impulsului. Şi astfel conţinutul scrisorii rămâne confidenţial.

Donald Trump s-a întors, iar capacitatea sa de a capta, incinta şi menţine atenţia mass-media a rămas intactă. Este conştient de ea şi nu ezită să o exploateze, mai scrie AFP.

După ce a răspuns la o întrebare despre reţeaua de socializare TikTok şi în timp ce alte persoane îşi făceau apariţia în încăpere, Trump îşi trece privirea peste grupul de jurnalişti şi întreabă: “Făcea Biden astfel de conferinţe de presă?”, ştiind foarte bine că democratul în vârstă de 82 de ani a evitat pe cât posibil acest gen de discuţii spontane, ceea ce a provocat o mare frustrare în rândul jurnaliştilor.

Articole recente

Canada ”intenţionează” să recunoască Palestina la ONU, în septembrie, anunţă premierul Mark Carney

Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…

53 de minute ago

Şedinţă de guvern – stabilirea mecanismului naţional privind decizia reintroducerii controalelor la frontierele interne, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional…

o oră ago

Ucraina: Kievul promite că va “corecta” legea anticorupţie extrem de criticată

Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…

o oră ago

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

10 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More