Comisia Europeană doreşte ca “toate sau aproape toate” statele membre ale UE să contribuie cu garanţiile necesare pentru a oferi Ucrainei un împrumut de 140 de miliarde de euro finanţat din activele îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei şi pe care Kievul să-l ramburseze numai după ce Moscova i-ar plăti “reparaţii de război”, relatează luni agenţia EFE, potrivit Agerpres.
În urma invaziei ruse în Ucraina, statele UE împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 185 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash.
Casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active din Belgia, care au ajuns deja la scadenţă sau vor ajunge la scadenţă în acest an, prin urmare sumele pot fi transformate în lichidităţi, a explicat Comisia Europeană într-un document prezentat celor 27 de state membre ale UE.
Ideea avansată de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este ca UE să preia aceste lichidităţi pentru a finanţa un împrumut de 140 de miliarde de euro acordat Ucrainei, pe care aceasta din urmă îl va rambursa doar dacă Rusia îi plăteşte reparaţii de război, iar până atunci activele ruseşti din care este plătit acest împrumut să fie înlocuite cu obligaţiuni garantate de statele UE.
Comisia Europeană susţine în propunerea sa că nu ar fi vorba despre o confiscare a activelor ruseşti şi că, prin garanţiile oferite Euroclear de către statele UE, s-ar evita riscul unei reacţii negative din partea pieţelor financiare şi al destabilizării monedei euro. Dar, cum este greu de presupus că Rusia, cel puţin sub conducerea lui Vladimir Putin, va accepta vreodată să plătească Ucrainei reparaţii de război, iniţiativa propusă implică de fapt o confiscare a activelor ruseşti, motiv pentru care unele state membre ale UE sunt reticente faţă de o asemenea acţiune destul de îndoielnică în ce priveşte respectarea dreptului internaţional.
În pofida acestor reticenţe, Comisie Europeană este încrezătoare că va putea prezenta o propunere legislativă formală privind iniţiativa sa la următorul summit european din 23-24 octombrie, cu obiectivul de a avea acest nou mecanism în vigoare “la începutul celui de-al doilea trimestru din 2026”, au declarat surse comunitare.
Împrumutul de 140 de miliarde de euro ar urma să fie acordat Ucrainei în tranşe şi destinaţia sa va fi atât achiziţia de arme şi muniţii cât şi finanţarea deficitului bugetar al acestei ţări.
Dar punerea în practică a acestui plan al Bruxelles-ului necesită garanţii pentru 100% din suma împrumutului pentru a acoperi riscul, pe care Comisia Europeană îl consideră “limitat”, ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie ridicate fără ca aceasta să fi plătit Ucrainei “reparaţii de război” şi UE să suporte astfel costul rambursării împrumutului.
În mod ideal, Comisia Europeană ar dori ca toate ţările UE să contribuie la aceste garanţii în funcţie de venitul lor naţional brut, pe baza căruia sunt calculate şi contribuţiile lor la bugetul multianual al UE. Totuşi, având în vedere că unele state membre nu agreează schema prin care rambursarea împrumutului de către Kiev să fie legată de plata unor reparaţii de război de către Rusia, executivul comunitar ar fi de acord ca fiecare guvern să decidă dacă participă la garanţii, iar algoritmul de împărţire a acestor garanţii nu a fost încă definitivat, conform surselor citate de agenţia EFE.
Rusia a descris drept “iluzorie” idee avansată de Comisia Europeană şi a avertizat că va răspunde foarte dur dacă va fi pusă în practică. “Nici nu vreau să discut conceptul în sine, întrucât este total iluzoriu. Dar cuvântul “reparaţii” mi-a atras atenţia. Despre ce fel de plăţi pentru reparaţii vorbeşte Ursula von der Leyen?”, a reacţionat săptămâna trecută purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a amintit că numai învinşii în războaie plătesc reparaţii.