Agricultură

CE va reveni asupra sumelor destinate României pentru sprijinul fermierilor, la solicitarea preşedintelui Iohannis (surse)

Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat, joi, în marja Consiliului European, preşedintelui Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, situaţia dificilă în care se află fermierii romani, care trebuie sprijiniţi ca urmare a pierderilor suferite, potrivit unor surse oficiale, precizează Agerpres.

“Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat reanalizarea de către Comisie a situaţiei”, au precizat sursele citate.

Sursele oficiale au arătat că preşedintele Ursula von der Leyen a anunţat în timpul reuniunii Consiliului European că CE va reanaliza şi va reveni asupra cifrelor pentru România.

Înainte de participarea la reuniunea Consiliului European de primăvară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu privire la suma propusă de Comisia Europeană (CE) pentru România drept compensaţie pentru fermieri, că este posibil ca datele furnizate de Ministerul Agriculturii să nu fi fost “gândite profund”, adăugând, totodată, că ar fi trebuit ca CE să ţină cont de “sacrificiile imense” făcute pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii.

“Situaţia se prezintă la modul următor: Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană foloseşte o formulă de calcul, fără să negocieze cu nimeni, şi acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut şi nu pot să le comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană pe aceste speţe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabiliceşte. Sunt chestiuni complicate. Trebuie să ţinem cont sau cel puţin trebuia Comisia Europeană să ţină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii. Nu au făcut-o. Nu ştiu de ce nu au făcut-o, dar vom afla. Este regretabil că astfel de abordări ultrabirocratice pun sub semnul întrebării buna-credinţă a Comisiei”, a afirmat şeful statului.

CE a anunţat luni că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, în valoare totală de 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru compensarea “pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase” venite din Ucraina şi “limitarea impactului dezechilibrelor pieţei”.

A fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro. În plus, CE autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat.

View Comments

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

26 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

32 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

36 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More