Banci

CEC Bank a finalizat preluarea pachetului majoritar de acțiuni la Fondul de Garantare a Creditului Rural

CEC Bank a finalizat preluarea pachetului de 99,993% din capitalul social al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) de la BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română și Raiffeisen Bank, potrivit unui comunicat al CEC Bank.

“În implementarea mandatului dat de Ministrul Finanțelor, CEC Bank urmărește să sprijine în mod direct clienții care își desfășoară activitatea în agricultură și mediul rural, cu produse de finanțare și garantare sustenabile și competitive. Agricultura și dezvoltarea rurală reprezintă domenii strategice prioritare pentru CEC Bank, banca alocând anual resurse importante pentru  susținerea afacerilor din acest sector. Achiziționarea participației majoritare a FGCR se înscrie în liniile strategice care ghidează activitatea CEC Bank și care sunt în strânsă corelare cu politicile guvernamentale și europene care au ca obiectiv dezvoltarea sustenabilă a acestui sector, având în vedere importanța acestuia pentru securitatea alimentară și pentru susținerea economiei în ansamblul său”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

În comunicat se precizează: “Prin această achiziție, CEC Bank urmărește să își intensifice sprijinul acordat agriculturii și dezvoltării rurale, acestea reprezentând segmente importante de dezvoltare pentru Bancă.

Alături de CEC Bank, cu o strategie integrată de dezvoltare, activitatea FGCR poate fi dezvoltată atât ca tipologie, cât și ca volum, astfel încât rolul său să devină tot mai important în rândul clienților. Acest lucru se poate realiza inclusiv prin implicarea FGCR în proiecte de garantare cu susținere europeană, care nu sunt accesibile în acest moment pentru fondurile de garantare cu capital privat și care ar stimula finanțarea în condiții favorabile de risc și cost atât pentru clienți, cât și pentru instituția de garantare.

CEC Bank a înregistrat, anul trecut, o evoluție deosebită în ceea ce privește finanțarea agriculturii, soldul creditelor crescând cu circa un miliard de lei. În portofoliul de credite al CEC Bank, agricultura ocupă locul 2 ca expunere, iar 1 din 5 credite acordate de bancă are ca destinație acest sector economic.”

***

Despre Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN SA

Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN S.A. are ca obiect de activitate asumarea de angajamente de garantare și emiterea de garanții, inclusiv pe seama fondurilor publice puse la dispoziție în principal de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în scopul susținerii producției agricole și piscicole de către fermieri și procesatorii de produse agricole, a investițiilor în agricultură, acvacultură precum și implementarea proiectelor co-finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală și Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 61,7 miliarde lei, la sfârșitul lui 2022.  

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

o oră ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

o oră ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

o oră ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More