International

CEDO a condamnat Rusia pentru că a “înăbuşit” criticile cu privire la războiul său în Ucraina

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia pentru dispoziţiile legale adoptate de la începutul invaziei împotriva Ucrainei cu scopul de a “înăbuşi” criticile cu privire la război, informează AFP.

Curtea de la Strasbourg a subliniat “multiple încălcări” ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a constatat “existenţa unei scheme sistematice şi generalizate de restricţii pentru reportajele asupra războiului din Ucraina”, care atestă “un efort coordonat” menit “să reducă la tăcere criticile” cu privire la invazia lansată de Moscova.

Jurisdicţia europeană fusese sesizată de 178 de persoane condamnate în virtutea noilor dispoziţii legale impuse la începutul războiului, în cadrul unor proceduri penale sau administrative, şi de organismele de presă independente Novaia Gazeta şi Dojd TV, care au fost închise, aminteşte Curtea într-un comunicat.

CEDO, care a conchis “în unanimitate” că a fost încălcat articolul 10 al Convenţiei (privind libertatea e expresie), a constatat că tribunalele ruse au considerat drept infracţiuni penale “toate reportajele şi declaraţiile care contraziceau discursul oficial, în care invazia asupra Ucrainei este prezentată drept o ‘operaţiune militară specială'”, după cum califică autorităţile ruse războiul împotriva Ucrainei.

De asemenea, CEDO a conchis că au avut loc mai multe alte încălcări ale Convenţiei, printre care retragerea “autorizaţiei de publicare pentru Novaia Gazeta şi blocarea accesului la site-urile sale” sau de asemenea “închiderea suspecţilor într-o cuşcă metalică şi o boxă din sticlă în timpul audierilor cu privire la detenţia lor”.

Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în martie 2022, după declanşarea invaziei în Ucraina, şi nu mai este membră a Convenţiei din septembrie 2022, însă poate fi trasă la răspundere pentru încălcările comise până la acea dată.

CEDO este însărcinată să supravegheze respectarea Convenţiei europene a drepturilor omului în cele 46 de ţări semnatare.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

5 minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

12 minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

15 minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

17 minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

38 de minute ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

59 de minute ago

This website uses cookies.

Read More