International

CEDO condamnă Elveţia pentru că a obligat o ziaristă să îşi dezvăluie sursele

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia pentru că a obligat o ziaristă să îşi dezvăluie sursele, în cadrul unei anchete penale privind traficul de droguri, transmite AFP. Instanţa Consiliului Europei a reamintit importanţa protecţiei surselor într-o societate democratică, potrivit Agerpres.

Nina Jecker a publicat în 2012 un articol într-un ziar din Basel, în care descria activitatea de mai mulţi ani a unui distribuitor de canabis şi haşiş pe care îl vizitase acasă. Articolul a dus la deschiderea unei anchete, iar jurnalista a fost chemată ca martor, însă a refuzat să depună mărturie. Tribunalul cantonal i-a dat dreptate în primă instanţă.

La apel, tribunalul federal i-a interzis să îşi protejeze sursele, apreciind că mărturia ei ar fi singura modalitate de identificare a autorului infracţiunii, iar interesul public ‘primează faţă de interesul privat’ al ziaristei.

CEDO a decis în unanimitate că poziţia justiţiei elveţiene încalcă articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de exprimare. Magistraţii de la Strasbourg au subliniat că numai ‘un imperativ preponderent de interes public’ ar fi justificat constrângerea jurnalistei, însă în speţă nu s-a stabilit o astfel de situaţie.

Jecker nu a cerut despăgubiri, prin urmare CEDO nu a condamnat Elveţia la plata vreunei sume.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

6 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More