Justitie

CEDO declară “inadmisibile” 18.000 de plângeri împotriva permisului sanitar în Franţa

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat joi în unanimitate “inadmisibile” petiţia împotriva permisului sanitar în Franţa, depusă de un profesor în drept, şi celelalte 18.000 de “plângeri standardizate” anexate, potrivit AFP, precizează Agerpres.

Guillaume Zambrano, conferenţiar în drept privat la Universitatea din Montpellier (sud), s-a opus permisului sanitar şi a creat o mişcare pentru a lupta împotriva instituirii acestuia. Pe site-ul său internet, el propunea completarea unui formular standardizat pentru creşterea numărului de cereri similare adresate CEDO.

Potrivit CEDO, obiectivul său era de-a provoca “blocarea, congestionarea, inundarea” Curţii, “paralizarea funcţionării sale” şi “forţarea porţii sale de intrare” pentru a “face să deraieze sistemul”.

Într-un comunicat, Curtea a subliniat că petiţia lui Zambrano este inadmisibilă din cauza “neepuizării căilor de recurs interne”, condiţie sine qua non a acceptării sale, şi pentru “caracterul abuziv al acesteia”.

Cele 18.000 de plângeri standardizate “nu îndeplinesc” nici ele dispoziţiile reglementării CEDO referitoare la sesizările individuale şi “deci nu pot fi examinate”, continuă instanţa.

Judecătorii europeni şi-au exprimat regretul de asemenea că demersul lui Guillaume Zambrano urmăreşte “să afecteze mecanismul Convenţiei” europene a drepturilor omului şi “funcţionarea” Curţii.

CEDO este organul judiciar care supraveghează respectarea Convenţiei europene a drepturilor omului, semnată de 47 de stat reunite în cadrul Consiliului Europei.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

o oră ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

o oră ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More