International

Cehia: Premierul Babis a fost atacat cu ouă în timpul campaniei electorale

Premierul ceh Andrej Babis a fost atacat cu ouă în timpul unei apariţii în campania electorală, transmite duminică dpa, potrivit Agerpres.

 

Incidentul a avut loc sâmbătă la domiciliul său din Pruhonice, de lângă Praga, cu două luni înaintea alegerilor parlamentare, potrivit agenţiei de ştiri CTK.

Gărzile de corp l-au condus pe şeful guvernului la o cafenea din apropiere.

Premierul Babis a declarat pentru CNN Prima News că a fost atacat de oponenţii măsurilor anti-COVID-19 ale guvernului său: “M-au lovit în cap – şi o tânără a primit o cană de bere”.

Înaintea apariţiei sale, criticii premierului pictaseră deja sute de cruci albe pe jos. Ei au spus că vor să comemoreze în acest mod cele peste 30.300 de persoane ucise în pandemie.

Conform ultimelor sondaje, partidul populist ANO al premierului Babis se află în fruntea preferinţelor electoratului cu 26% din voturi, urmat de alianţa partidului liberal-conservator Spolu, cu 21,5 %.

Alianţa dintre Partidul Piraţilor şi Partidul Primarului ar obţine 20%.

Agenţia de sondare a opiniei publice Median a chestionat 1.078 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, în perioada 1-31 iulie.

Articole recente

Un bărbat a tras șase gloanțe, pe terasa unui club, în centrul Capitalei

Un bărbat a tras 6 focuri de armă pe terasa unui club, miercuri dimineață, în…

55 de minute ago

Colliers: Vânzări record pe piața rezidențială în ultima lună cu TVA redus  

Piața rezidențială din România a accelerat puternic în iulie, înregistrând vânzări record de apartamente atât…

59 de minute ago

Consolidarea finanțelor publice va contribui la ajustarea deficitului balanței comerciale (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Pe parcursul ultimelor decenii România s-a confruntat cu persistența dezechilibrelor macroeconomice, evoluție…

2 ore ago

Tulcea – Un nou mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, în noaptea de marți spre miercuri, un…

2 ore ago

ELECTROMAGNETICA S.A – Vânzarea stațiilor de încărcare vehicule electrice Lotul I și/sau Lotul II

ELECTROMAGNETICA S.A., cu sediul în Str. Calea Rahovei, nr. 266-268, București, sector  5, înregistrată la…

2 ore ago

China și India convin să coordoneze comerțul, chiar dacă SUA critică „centrul global de tranzacționare a petrolului rusesc” (Zero Hedge)

După ani de tensiuni crescânde între rivalii nucleari China și India, care au ajuns chiar…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More