International

Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani

Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani iar sursele de apă din unele localităţi ar putea să se epuizeze, a declarat miercuri ministrul ceh al Mediului, Richard Brabec, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Conform unei hărţi prezentate de Richard Brabec, doar 0,1% din teritoriul Cehiei avea un nivel normal de apă în sol la mijlocul lunii aprilie în timp ce 75,4% din teritoriul Cehiei era într-o situaţie de seceta extremă.

Condiţiile secetoase persistă în Cehia încă din 2015, pe măsură ce temperaturile cresc iar ploile scad.

“Ne confruntăm cu o perioadă de secetă fără precedent, atât cu privire la durată cât şi ca impact”, a declarat Richard Brabec după ce oamenii de ştiinţă au prezentat o serie de date care arată că Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani. “Râurile mai mici vor seca, ar putea fi zeci, poate sute de comunităţi, care vor fi aprovizionate cu cisternele pentru că sursele lor de apă ar putea seca”, a mai spus oficialul ceh.

Problema a fost agravată de faptul că majoritatea râurilor din Cehia se scurg în afara ţării precum şi de moştenirea agriculturii intensive. În perioada colectivizării forţate, parcele individuale de teren au fost unite în unele din cele mai mari zone de culturi unice din Europa, în timp ce cărările şi alte delimitări au fost eliminate. Experţii susţin că aceasta a redus în mod semnificativ capacitatea solului de a reţine apa, astfel că în prezent Cehia are probleme în a menţine un nivel sustenabil al apelor.

Seceta şi temperaturile ridicate au contribuit de asemenea la răspândirea gândacului de scoarţă, care a provocat anul trecut pagube estimate la 1,70 miliarde de dolari.

Richard Brabec a informat că Ministerul Mediului negociază o majorare a investiţiilor cu 3,5 miliarde de coroane (139,90 milioane de dolari) în acest an, pentru măsuri de combatere a secetei, ceea ce ar putea fi benefic pentru culturi precum cerealele sau rapiţa. Ministrul Mediului nu a oferit detalii cu privire la modul în care intenţionează să cheltuie fondurile suplimentare.

Articole recente

Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas demisioneazã în urma unei anchete pentru delicte financiare

Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas a anunțat joi că demisionează, în condițiile în care o anchetă…

2 minute ago

Cornel Grama: Declarația unica pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE VA DEPUNE DE SALARIAT pentru ei

Declarația unică pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE…

5 minute ago

Trina Storage și Allview lansează primul proiect comun din România, deschizând drumul către un portofoliu de capacitate multi-GWh în Europa de Est

Trina Storage, divizia de stocare a energiei, a companiei Trina Solar, a semnat un parteneriat…

o oră ago

Acțiunile Romgaz au atins la final de luna iulie un nou maxim istoric; compania face investiții  masive în Neptun Deep

Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului…

2 ore ago

Royal FrieslandCampina a ajuns la un acord cu Bonafarm Group privind vânzarea operațiunilor din România

Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…

2 ore ago

Daniel David: Dacă demisia mea ar fi rezolvat situaţia financiară din Educaţie-Cercetare, aş fi anunţat-o demult

Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că a venit la conducerea ministerului ca să ajute şi…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More