Update articol:

Cehia stabileşte condiţiile pentru plafonarea preţurilor la gaze şi electricitate în 2023

Cehia Imagine de Jan Blanicky de la Pixabay

Guvernul de la Praga a deschis calea pentru plafonarea preţurilor la gaze şi electricitate în 2023, pentru a atenua impactul scumpirii acestora asupra gospodăriilor, instituţiilor publice şi micilor companii, a anunţat premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În Europa, preţurile la energie electrică şi gaze ating niveluri record în urma invadării Ucrainei. Numeroase state au pus la punct măsuri de susţinere a gospodăriilor şi companiilor, iar o serie de ţări, precum Franţa şi Spania, au introdus plafonarea preţurilor la energie.

Plafonarea preţurilor în Cehia, finalizată miercuri în urma unui ordin guvernamental, va fi stabilită în 2023 la şase coroane cehe (0,24 dolari) per kilowatt-oră (kWh) la electricitate şi trei coroane cehe la gaze, a informat Petr Fiala.

Plafonarea, care se aplică gospodăriilor, instituţiilor publice şi micilor companii, este în linie cu precedentele anunţuri ale Guvernului de la Praga.

Luna trecută, Executivul a convenit ca firmele mai mari să nu fie incluse în pachetul de sprijin de 30 miliarde de coroane cehe. Planul naţional al autorităţilor de la Praga va funcţiona alături de soluţia pan-europeană pregătită de Comisia Europeană şi statele membre.

Ministrul ceh de Finanţe, Zbynek Stanjura, a estimat că plafonarea ar costa statul până la 130 miliarde de coroane cehe (5,36 miliarde de dolari) în 2023.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 ianuarie 2026

IAR SA Brasov (IARV) (02/02/2026)

Modificare calendar financiar 2026

CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2