Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzZeci de mii de protestatari au umplut marţi seara piaţa Venceslas din centrul Pragăi cerând demisia premierului miliardar Andrej Babis, bănuit de conflict de interese şi fraude cu bani proveniţi din fonduri europene, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit estimărilor organizatorilor, în momentul începerii protestului se adunaseră în piaţă 120.000 de persoane, în cea mai amplă manifestaţie de după demonstraţiile din timpul Revoluţiei de Catifea care a dus la căderea regimului comunist în 1989.
“Cerem demisia lui Andrej Babis, s-a adresat protestatarilor de pe o scenă organizatorul Mikulas Minar, preşedintele ONG-ului “Milioane de momente pentru democraţie”.”Nu este normal ca un om care se găseşte într-un astfel de conflict de interese şi ale cărui probleme personale aduc prejudicii întregii ţări să rămână premier”, a adăugat el.
“Andrej Babis ne oferă în fiecare săptămână un nou motiv de protest. Ne-am săturat”, a declarat în faţa manifestanţilor vice-preşedintele aceleiaşi organizaţii, Benjamin Roll.
De la sfârşitul lunii aprilie, au avut loc în mod regulat proteste împotriva lui Babis şi a ministrului justiţiei, Marie Benesova, pe care protestatarii o acuză că vor să împiedice cercetările judiciare la adresa şefului guvernului.
Conform documentului din care au fost publicate fragmente în presa din Praga, Comisia Europeană estimează că Babis, care deţine a doua cea mai mare avere din Cehia, obţine încă beneficii de la holdingul Agrofert, pe care l-a creat şi de care s-a despărţit oficial în 2017 prin intermediul unor fonduri fiduciare supravegheate, printre alţii, de soţia sa.
Bruxelles a cerut Cehiei rambursarea a 17.4 milioane de euro, conform documentului a cărui versiune oficială urmează să fie elaborată în următoarele luni, care include şi poziţia Pragăi.
Andrej Babis, în vârstă de 64 de ani, neagă vehement acuzaţia conform căreia s-ar afla într-o situaţie de conflict de interese.”Acest audit este un atac împotriva Republicii Cehe. Funcţionarii europeni dispreţuiesc legile ţării”, a afirmat marţi premierul în faţa deputaţilor, cu puţin timp înainte de începerea manifestaţiei de protest.
Acțiunile Palantir au scăzut pentru a cincea zi consecutivă după ce au atins noi maxime…
Departamentul Comerțului al SUA a anunțat marți că majorează tarifele la oțel și aluminiu pentru…
Ministerul Energiei anunță încetarea situației de urgență – nivel criză privind aprovizionarea cu țiței și…
Ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, aflat marţi într-o vizită la Ankara, a discutat despre…
Reprezentanţii patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în…
Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…
This website uses cookies.
Read More