Categories: Fără categorie

Cei 27 şi Parlamentul European ajung la un acord asupra bugetului UE pe 2020, dar aşteaptă ca Ungaria şi Polonia să-şi ridice vetoul vizând cadrul bugetar plurianual 2021-2027

Statele membre ale Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns vineri la un acord asupra bugetului UE aferent lui 2021, dar pentru ca acesta să devină lege este neesar ca Polonia şi Ungaria să-şi retragă vetoul cu privire la proiectul plurianual european aferent perioadei 2021-2027, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Bugetul UE din 2021 are la bază venituri şi cheltuieli prevăzute în cadrul bugetar pe o perioadă de de şapte ani, faţă de adoptarea căruia Ungaria şi Polonia se opun în semn de protest faţă de condiţionarea alocării fondurilor de respectarea statului de drept.

Ambele ţări sunt vizate de investigaţii cu privire la subminarea independenţei justiţiei, presei şi organizaţiilor nonguvernaentale, iar astfel riscă să piardă fonduri europene în valoare de zeci de miliarde de dolari.

În cazul menţinerii vetoului faţă de cadrul bugetar plurianual, bugetul european aferent anului viitor, construit pe baza acestuia, nu va avea o bază legală.

”Bugetul din 2021 poate intra în vigoare numai după ridicarea blocării bugetului general al UE şi a planului de relansare” economică post-covid, a subliniat ambasadorul german la UE Michael Clauss.

”Fără această ridicare, ne confruntăm cu o reducere drastică a finaţărilor UE de la începutul anului viitor”, avertizează el, referindu-se la recurgerea la un sistem provizoriu, folosit ultima oară în 1989.

În cazul în care Ungaria şi Polonia nu-şi retrag vetoul până la viitorul summit UE, prevăzut la 10 decembrie, Uniunea va fi nevoită să recurgă anul viitor la un acord provizoriu de finanţare – cunoscut sub numele de ”sistemul douăsprezecimilor provizorii” – potrivit căruia UE poate cheltui doar a 12-a parte a sumei cheltuite într-un anumit domeniu în 2020.

Potrivit acestui sistem, niciun proiect nou nu poate obţine finanţare, ci doar cele lansate în cadrul bugetului plurianual aferent perioadei 2014-2020.

Agricultorii pot primi în continuare subvenţii până în 2022, cel mai probabil cu întârziere şi într-o plată lunară.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

10 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More