În startup-uri și piața de capital, investești doar bani pe care ești dispus să îi pierzi
Un portofoliu de investiții bun este reprezentat de investiții cu risc scăzut, mediu și mare, consideră Octavian Pătrașcu, un tânăr antreprenor care, la vârsta de 33 de ani, conduce propriul fintech și are investiții în zona de real estate, startup-uri, companii de medtech. Acesta le recomandă tuturor să nu mai stea pe cash. El vede investițiile cu risc scăzut, momentan, în piața de imobiliare, mai ales în România, unde prețurile sunt în creștere. “Dacă acum vedem yield-uri de 7%, de exemplu în cazul investițiilor în clădiri de birouri, peste câțiva ani, vom vedea yield-uri de maxim 4-5%, pentru că prețurile vor crește”, spune antreprenorul, adăugând: „Celelalte investiții, gen startup-uri, piața de capital, le văd ca investiții cu risc mediu-mare, dar care pot oferi și o satisfacție financiară bună pe termen lung. Rămân la ideea de diversificare, diversificare, diversificare!”
Octavian Pătrascu a intrat în business imediat după terminarea facultății, cu economiile sale și cu o sumă împrumutată de la prieteni. A deschis primul birou de servicii financiare cu o investiție de 30.000 euro și 3 angajați.
Este în căutare de oportunități de investiții și analizează mai multe startup-uri cu care să poată avea sinergie. În prezent este implicat în companii de medtech (ConsultaClick), fintech (Key Way Group), în multe proiecte de real estate, atât rezidențial, cât și comercial.
Reporter: Care au fost cele mai importante investiții pe care le-ați făcut?
Octavian Pătrașcu: Cea mai mare investiție de până acum este cea în fintech-ul Key Way Group, compania în a cărei dezvoltare mă implic direct. Apoi, sunt investițiile în real estate și diverse alte startup-uri din estul Europei.
Reporter: Cum vedeți viitorul sectorului financiar având în vedere evoluția tehnologiei? Ce părere aveți despre fintech-uri? Sunt acestea un pericol pentru viitorul sectorului bancar?
Octavian Pătrașcu: Din punctul meu de vedere, unul dintre domeniile cele mai atrăgătoare este cel fintech, unde piața trece printr-un proces masiv, global și profund transformativ pentru jucătorii tradiționali: bănci, case de brokeraj, furnizori de soluții de plăți sau de compliance și screening.
Aș aminti și de Automation și AI (n.n. inteligența artificială), un “sector” de business foarte atrăgător, în dezvoltare continuă și în care se fac investiții mari.
În fintech, la ora actuală, pentru orice serviciu oferit tradițional de marii jucători din piața financiară, există startup-uri care oferă soluții mai agile, mai ieftine, mai prietenoase pentru utilizatori.
E suficient să ne uităm la numele răsunătoare din ultimii ani – startup-uri ca Robin Hood, în US, sau Revolut, în UK, au câștigat teren în mod spectaculos și au redefinit standardele în piață, în special adaptându-se așteptărilor millennial-ilor – centralizare, dezintermediere, ease of use și customer experience.
Noul asalt al startup-urilor din fintech va face multe servicii să fie accesibile în masă, va oferi experiențe integrate de gestiune a banilor, economii, investiții, tranzacționare, pensii etc.
Iar pentru un fintech, odată ce ai foarte mulți utilizatori, poți să devii un marketplace și să virezi înspre noi direcții de business, deci potențialul de dezvoltare este excepțional.
Reporter: Cât de pregătit este consumatorul român să apeleze la fintechuri?
Octavian Pătrașcu: Consumatorul român este încă insuficient educat din punct de vedere financiar, deși lucrurile se schimbă gradual.
România este într-un trend de creștere din punct de vedere al adopției soluțiilor și serviciilor din sfera fintech, dar în continuare educația financiară precară este unul din obstacole, împreună cu infrastructura. Suntem, din anumite puncte de vedere, o țară cu multe paradoxuri și cu foarte multe decalaje când vine vorba de servicii financiare. Sunt oameni care folosesc Revolut sau alte servicii similare, dar în același timp nu au economii și nu fac investiții; se introduc sisteme noi de plată cum ar fi ApplePay, dar publicul știe de investiții mai mult din filme.
Ca să nu mai vorbesc de procentul important din populație care nu are acces nici măcar la servicii bancare (așa numiții unbanked / underbanked, care în România sunt uluitor de mulți).
Chiar și dintre oamenii care au construit afaceri impresionante și dispun de lichidități, există destui care nu sunt experimentați în a-și administra averea. Nu doar că nu generează plus valoare cu banii pasivi, deci valoarea lor se depreciază în termeni reali, dar ei pierd și oportunitatea de a da ceva înapoi comunității și de a impulsiona creșterea unor noi afaceri, oportunitate pe care fie nu o «simt», fie nu simt încă declicul acela personal, de a fi parte dintr-un val de progres social și economic.
Reporter: Cum se finanțează start-up-urile din zona fintech?
Octavian Pătrașcu: Dacă ideea este bună, fondatorii determinați și execuția corectă, ușor!
Reporter: Ce sfaturi de investiții ați da unui tânăr care a reușit să economisească o sumă de bani? Să-i pună la bancă, să-i investească? Care sunt cele mai sigure investiții? Dar cele mai riscante?
Octavian Pătrașcu: Aș recomanda investiții în real estate, pentru venituri recurente. În startup-uri, investești doar bani pe care ești dispus să îi pierzi. O altă opțiune este piața de capital, dar în același regim de risc ca și investițiile în startup-uri.
Dacă vorbim de sume mai mici, atunci aș sugera să se investească foarte mult în educație (cursuri, MBA, work shop-uri etc), cu scopul de dezvoltare personală.
Reporter: Ce i-ați sugera unui om de afaceri să facă atunci când are o sumă mai mare?
Octavian Pătrașcu: Aș recomanda să își definească propriul set de principii de administrare a averii.
Să-și definească limitele de echilibru între risc și potențial de câștig. În funcție de acest profil personal, își vor putea stabili o strategie care să combine investiții clasice, versus investiții cu trend nou (de exemplu în startup-uri).
Majoritatea oamenilor de afaceri, care dispun de lichidăți, își fac un plan de investiții diversificat. Un portofoliu de investiții bun este reprezentat de investiții cu risc scăzut, mediu și mare. Cele cu risc scăzut le văd momentan în piața de imobiliare, mai ales în România, unde prețurile sunt în creștere. Dacă acum vedem yield-uri de 7%, de exemplu în cazul investițiilor în clădiri de birouri, peste câțiva ani, vom vedea yield-uri de maxim 4-5%, pentru că prețurile vor crește.
Celelalte investiții, gen startup-uri, piața de capital, le văd ca investiții cu risc mediu-mare, dar care pot oferi și o satisfacție financiară bună pe termen lung.
Rămân la ideea de diversificare, diversificare, diversificare!
Așa cum le spun tuturor, nu mai stați pe cash! În momentul acesta, este doar o rețetă de a îți diminua capitalul! Iar atunci când nu ai experiența necesară sau timpul necesar, este bine să primești sfaturi de la un specialist.
În Statele Unite de exemplu, conform unui sondaj Gallup din aprilie 2019, două treimi dintre americanii cu vârsta între 30 – 64 ani au deținut sau dețin acțiuni. În România cred că procentul este de 10 ori mai mic!
Problema rămâne că foarte mulți oameni de la noi din țară preferă să stea pe lichidități în loc să investească. În acest fel, ratează nu doar oportunitatea de a-și crește valoarea portofoliului propriu, dar, nefăcând investiții, ratează și șansa de a da ceva înapoi comunității din care fac parte. Prin investiții, ar putea avea un impact important, arătând încredere în mediul investițional și încurajând tineri antreprenori, creând locuri de muncă, crescând tot ecosistemul de afaceri și punând în mișcare mecanismele pe care se bazează bunăstarea socială și economică.
Reporter: Considerați că antreprenoriatul este încurajat în țara noastră? Ce ar trebui să facă autoritățile statului pentru dezvoltarea antreprenoriatului?
Octavian Pătrașcu: Nu cred că este încurajat suficient, deși forță de muncă există, și e foarte bună. Unul dintre atuurile României pentru antreprenori este că taxele pentru companii (impozite pe profit și pe dividende) sunt atractive. Problema care creează bariere mari în dezvoltarea unui mediu antreprenorial puternic rămâne la taxele pe salarii și faptul că statul nu este încă Pro business.
Reporter: Sunt tinerii români interesați să investească? Ce măsuri ar trebui luate pentru încurajarea lor?
Octavian Pătrașcu: Cred că tinerii români au nevoie de o educație financiară mult mai puternică și, poate, și de măsuri în acest sens din partea instituțiilor statului.
Tinerii ar trebui să iasă din zona de confort – dacă vrei să ai succes, trebuie să iei niște riscuri, dar și să depui mult efort. Efort înseamnă și anumite compromisuri sau renunțări în plan personal, înseamnă să îți definești clar niște obiective și să le urmărești cu determinare și cu multă muncă.
Nu cunosc pe nimeni să muncească puțin și să facă bani!
Reporter: Vă rugăm să ne povestiți cum a fost parcursul carierei dumneavoastră. Când v-ați hotărât să deveniți antreprenor și cum a fost procesul? Ce probleme ați întâmpinat pe parcurs?
Octavian Pătrașcu: Mereu mi-am dorit să fiu antreprenor, visul meu a fost dintotdeauna să construiesc ceva de la zero și să cresc prin forțele mele.
Am înțeles de foarte tânăr, mulțumită principiilor și educației oferite de părinții mei, că orice este posibil dacă investesc în mintea și cunoștințele mele și dacă am curajul, încrederea și disciplina de a îmi urmări obiectivele.
Am studiat simultan la ASE și Drept, iar imediat după absolvire am început să lucrez, scopul meu principal fiind să acumulez experiență directă de lucru.
După doi ani de experiență, oportunitatea m-a găsit pregătit: un prieten avocat m-a recomandat unor clienți străini cu un business în servicii financiare în România, care voiau să se extindă în Europa de Est și erau în căutare nu atât de angajați, cât de parteneri care să poată duce business-ul înainte. Atunci am luat prima oară contact cu investițiile online și cu domeniul serviciilor financiare. Pentru cineva ca mine, cu background în finanțe și drept, era o direcție extrem de interesantă, așa că nu am ezitat.
Ca mulți alți antreprenori, am pornit la drum cu economiile mele de până atunci și cu o sumă împrumutată de la prieteni. Am deschis biroul din România – o investiție de 30.000 euro, cu 3 angajați. Am investit enorm de multă energie și muncă în dezvoltarea business-ului și am reușit să câștig foarte mulți clienți instituționali din țări ca Germania, Italia, Cehia, Polonia, Marea Britanie. Datorită creșterii rapide și susținute, mi-a fost oferită o poziție de acționar minoritar, dar și rolul Head of business development în cadrul companiei.
Câțiva ani mai târziu, compania a fost cumpărată de o corporație care se află în top 250 cele mai valoroase companii din UK (listată în indicele FTSE250), iar ca acționar minoritar am avut primul exit din carieră. Se întâmpla la începutul lui 2015 și aveam 28 de ani.
Am început să investesc în businessuri din domenii diferite ca să încep un proces de diversificare, începând cu investiții mai puțin riscante, cum ar fi în imobiliare și reușind să întru ca acționar minoritar în start-up uri românești din domeniul medical și consumer electronics.
Reporter: Care au fost cele mai importante realizări din cariera dumneavoastră? Dar eșecuri și cum le-ați depășit?
Octavian Pătrașcu: Cred că cele mai importante realizări de până acum s-au întâmplat în 2015 și respectiv în 2017, când am reușit să am două exituri importante din zona de fintech.
Aș menționa și proiectele din real estate, de exemplu clădirea Calderon din centrul Bucureștiului, pe care am achiziționat-o ca distressed asset, am renovat-o și am atras acolo companii de prestigiu, astfel încât clădirea a devenit o atracție pentru fonduri de investiții, care sunt atrase de yield-uri bune. Am vândut clădirea către un fond de investiții din Grecia, acesta fiind al treilea exit ca amploare pentru mine până în prezent.
Pe partea de eșecuri, nu pot relata mult, pentru că le încadrez în zona de experiență acumulată. Și întotdeauna, gândirea mea a fost să mă focusez pe arii unde am reușit, iar pentru zona de eșecuri, să o privesc ca pe un know-how care mă va ajuta mai târziu.
Reporter: De ce ați ales să activați în domeniul financiar?
Octavian Pătrașcu: Întotdeauna am fost atras de acest domeniu, de aceea am și studiat atât la ASE, cât și Drept Comercial.
Mă atrage tot ce este legat de cifre, de structură, de reguli și aspecte legale – pare arid, însă este interesant pentru mine. Așa că lucrurile pe care le-am studiat în teorie, le-am și aplicat în practică.
În prezent sunt implicat în companii de medtech (ConsultaClick), fintech (Key Way Group), în multe proiecte de real estate, atât rezidențial, cât și comercial.
După seria de proiecte și exit-uri din trecut în real estate, acum mă concentrez în zona de fintech cu compania mea, Key Way, și investighez mai multe startup-uri în care să investesc, cu care pot avea sinergie și proiectele în curs. Sunt foarte interesat de companii de lending, tehnologie, marketing, inclusiv partea de e-commerce.