Categories: Macroeconomie

Cei doi canadieni eliberaţi de China au ajuns în Canada

Canadienii Michael Kovrig şi Michael Spavor, deţinuţi în China de la sfârşitul anului 2018 şi eliberaţi vineri, au ajuns sâmbătă dimineaţă în Canada, unde au fost întâmpinaţi de premierul Justin Trudeau, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

Cei doi bărbaţi, care au fost eliberaţi la scurt timp după ce Meng Wanzhou, şefa Huawei, a plecat în China, au aterizat în Calgary, în vestul ţării. Potrivit imaginilor difuzate de CTV, premierul i-a îmbrăţişat pe pistă în timp ce coborau din avion la primele ore ale dimineţii.

Ei au ajuns pe teritoriul canadian cu un avion al Forţelor Aeriene Regale Canadiene, care a aterizat când încă era întuneric. Michael Kovrig urmează să se întoarcă în cursul dimineţii la Toronto, unde locuieşte familia sa, a declarat pentru AFP soţia sa.

“Aceşti doi bărbaţi au trăit timp de peste 1.000 de zile o încercare îngrozitoare. Au dat dovadă de hotărâre, graţie, rezistenţă în fiecare etapă şi sunt o inspiraţie pentru noi toţi”, a declarat Justin Trudeau.

Fostul diplomat Michael Kovrig şi omul de afaceri Michael Spavor au fost reţinuţi în decembrie 2018 sub acuzaţia de spionaj, la scurt timp după ce poliţia din Vancouver a arestat-o pe directoarea financiară a Huawei, Meng Wanzhou, în baza unui mandat al SUA. Acest incident a provocat o criză diplomatică fără precedent în relaţia dintre Ottawa şi Beijing.

Meng Wanzhou, care s-a aflat în arest la domiciliu în Canada de aproape trei ani, a zburat vineri seara spre China, imediat după ce a fost eliberată în baza unui acord cu SUA.

Articole recente

Rusia, Portugalia şi Austria au detectat infectări cu subvarianta mai contagioasă a variantei Delta

Autorităţile sanitare ruse au anunţat joi descoperirea unor ''cazuri izolate'' de COVID-19 cu subvarianta variantei…

o oră ago

Ciolacu: Am luat decizia în cadrul Biroului Permanent Naţional să ne vedem cu prim-ministrul desemnat

PSD a decis, în cadrul Biroului Permanent Naţional, să aibă o întâlnire cu prim-ministrul desemnat,…

3 ore ago

Mandatele membrilor provizorii ai Directoratului Transelectrica, prelungite cu două luni

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica (TEL) a decis prelungirea cu o durată de 2 luni, începând…

4 ore ago

Cotaţia barilului de ţiţei Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel, din 2018

Preţurile petrolului au depăşit joi 86 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din…

4 ore ago

Compania poloneză PGNiG avertizează că Nord Stream 2 va spori riscurile privind aprovizionarea cu gaze a UE

Gazoductul Nord Stream 2 va creşte ameninţările la adresa securităţii livrărilor de gaze către Uniunea…

4 ore ago