International

Cele mai multe companii din UE vor fi exceptate de la taxa pe carbon

Comisia Europeană va propune exceptarea de la taxa pe carbon pentru majoritatea companiilor acoperite de schemă, deoarece ele produc doar 1% din emisiile din schemă, se arată într-un proiect de propunere al Executivului comunitar consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Majoritatea importatorilor exceptaţi sunt companii mici şi mijlocii, sau consumatori individuali. “Pentru aceşti importatori, povara administrativă pentru a respecta prevederile reglementării depăşeşte semnificativ beneficiile de mediu”, se arată în document.

Propunerea ar urma să fie prezentată săptămâna aceasta, ca parte a pachetului de măsuri pentru reducerea birocraţiei pentru afaceri, şi va permite reducerea drastică a numărului celor 200.000 de companii care importă mărfuri eligibile şi plătesc taxa pe carbon.

Propunerea vizează schimbarea taxa pe carbon, instituită prin mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), pentru a se aplica doar firmelor care importă mărfuri peste pragul de 50 de tone pe an.

“Un astfel de prag care reflectă intensitatea medie a emisiilor volumului bunurilor importate CBAM va sprijini mai bine obiectivele climatice ale CBAM. Pragul stabilit la un nivel de 50 de tone pe an va excepta majoritatea importatorilor de la obligaţiile acestei reglementări”, se arată în propunerea Executivului comunitar.

Şi Wopke Hoekstra, comisarul european pentru climă, zero emisii nete şi creştere curată, anunţa luna această că Executivul comunitar ar putea lua în considerare reducerea taxei pe carbon la doar 20% din companii acoperite de schemă, deoarece ele sunt responsabile pentru aproape toate emisiile implicate.

În ultima perioadă Executivul comunitar a încercat să atenueze povara asupra afacerilor din cele 27 de state membre UE, iar nouă măsură ar putea excepta zeci de mii de companii de taxa pe carbon, instituită prin mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM). De la 1 ianuarie 2026, CBAM va impune costuri la graniţa UE pentru emisiile de CO2 încorporate în cimentul, aluminiul, oţelul şi alte bunuri importate.

Analiza Comisiei arată că aproape toate emisiile acoperite de mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră – 97% – sunt produse de doar 20% din companiile din schemă, a explicat Wopke Hoekstra. Acesta a adăugat: “Deci nu ar fi ceva inteligent să scutim aproximativ 80% din companii de povara sarcinii administrative? După părerea mea, ar fi”.

Simplificarea ar urma să facă industriile locale mai competitive, Bruxelles-ul încercând să răspundă la promisiunile preşedintelui american Donald Trump de reducere a reglementării.

Preşedintele CE, Ursula von der Leyen, susţine că propunerile de simplificare nu vor slăbi angajamentele Europei legate de climă.

Conform actualelor reglementări, numai în Germania 20.000 de companii care importă mărfuri eligibile vor trebui să plătească taxa pe carbon, conform estimărilor din industrie.

Importatorii din Europa ar urma să transfere costul CO2 către furnizorii din întreaga lume. Taxa a fost intens criticată de partenerii comerciali, inclusiv China, Africa de Sud şi Brazilia, care susţin că ar penaliza economiile în curs de dezvoltare.

 

Articole recente

SUA: Harris îşi reglează conturile cu Biden şi consilierii acestuia

Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…

58 de minute ago

Nicuşor Dan: Nu sunt deloc mulţumit de situaţia din educaţie; vom evalua cu cifrele pe masă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…

58 de minute ago

Nicuşor Dan: PNRR, un insucces parţial; vor fi utilizate peste 95% din granturi

Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că implementarea PNRR în România a reprezentat doar parţial un "insucces",…

o oră ago

SUA aprobă vânzarea de rachete Finlandei pentru un miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea de rachete aer-aer avansate şi echipamente…

o oră ago

Comentatorul conservator Charlie Kirk împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional

Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah…

o oră ago

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More