International

Celebrele cabine telefonice roşii din Marea Britanie ajută acum la salvarea de vieţi

Mai multe mii de foste cabine telefonice roşii din Marea Britanie au fost transformate în defibrilatoare, mini muzee de istorie sau galerii de artă, a anunţat luni grupul britanic de telecomunicaţii BT, fostul monopol de telefonie, transmite DPA.

Începând din 2008, peste 6.600 de foste cabine telefonice roşii au fost adoptate de comunităţile britanice, graţie unui program denumit “Adopt a Kiosk”, precizează BT într-un comunicat de presă. Conform acestui program, derulat de BT, oamenii pot plăti o liră sterlină (1,39 dolari) pentru a adopta o fostă cabină telefonică şi a o converti în ceva nou.

Grupul de telecomunicaţii precizează că aproape 4.000 de cabine telefonice sunt încă disponibile pe întreg teritoriul Marii Britanii, şi a îndemnat comunităţile locale să profite de această schemă pentru a ajuta la transformarea lor pentru secolul 21.

“În condiţiile în care majoritatea oamenilor utilizează telefoane mobile, acest lucru a condus la o scădere dramatică a numărului de apeluri telefonice efectuate de la telefoanele publice”, a declarat purtătorul de cuvânt de la BT, James Browne. “În prezent, ne eficientizăm parcul de telefoane publice pentru a-l face adecvat pentru viitor, iar schema “Adopt a Kiosk” permite comunităţilor locale din Marea Britanie să îşi păstreze cabina telefonică şi să îi ofere un nou scop pentru comunitate”, a adăugat James Browne.

De exemplu, în Patrick Brompton, un sat din North Yorkshire, Anglia, comunitatea locală a instalat defibrilatoare în fostele cabine telefonice roşii. “Nimeni nu mai utilizează telefoane publice dar sunt emblematice, în special în zonele rurale cum este a noastră, aşa că am dorit să le păstrăm din punct de vedere al patrimoniului”, a spus Brian Whitehead, vicepreşedintele consiliului parohial local.

Alături de regină şi autobuzele roşii cu etaj, cabinele telefonice au fost multă vreme simboluri ale Marii Britanii.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

48 de minute ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

55 de minute ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

o oră ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

o oră ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More