Burse/Investitii

Cemacon a rambursat anticipat 3 milioane de euro şi închide procesul de restructurare a datoriilor la BCR

Cemacon a rambursat anticipat datoria de trei milioane de euro către Banca Comercială Română, închizând astfel un credit ce urma să fie scadent în decembrie 2019, informează miercuri compania, potrivit Agerpres. 

Creditul fusese preluat de Cemacon Real Estate, companie deţinută 100% de Cemacon, prin novaţie, în contextul implementării soluţiei de restructurare a datoriilor la Banca Comercială Română în anul 2015.

Decizia de rambursare anticipată a fost luată de conducerea companiei în contextul în care Cemacon SA, pe baza unor rezultate operaţionale şi financiare foarte bune în ultimii ani, a dobândit o soliditate financiară semnificativă reflectată în rezerve mari de lichidităţi, o scădere accentuată a gradului de îndatorare şi o puternică profitabilitate a afacerii.

Pentru perioada încheiată la 30 septembrie 2018, Cemacon SA a raportat un profit operaţional de peste 35 milioane lei şi un profit net de 22,684 milioane lei cu o cifră de afaceri de peste 87,483 milioane lei.

Restructurarea producătorului de blocuri ceramice a început în anul 2010. Compania a înregistrat o creştere continuă, devenind al doilea producător de materiale de zidărie din România.

Restructurarea creditelor Cemacon implementată în anul 2015 a presupus reaşezarea şi reducerea unei datorii bancare de peste 33 milioane euro, angajată în anul 2007, printr-o soluţie complexă ce a presupus novaţia unei datorii de 5 milioane euro pe o companie nou creată – Cemacon Real Estate şi mutarea activelor neproductive pe această entitate, conversia în acţiuni a unei datorii de peste 13 milioane euro, recapitalizarea companiei printr-o majorare de capital, precum şi ştergerea unei părţi din datorie. Prin rambursarea anticipată, Cemacon a închis un proces de restructurare de anvergură a unei datorii bancare în afara insolvenţei din România.

Suma rambursată de Cemacon Real Estate se bazează pe un împrumut intra-grup de la firma-mamă Cemacon SA.

Articole recente

Acțiunile și moneda Indoneziei scad pe fondul protestelor care afectează încrederea investitorilor în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est

Indonezia se confruntă cu un climat politic dificil, pe fondul protestelor împotriva creșterii costurilor de…

4 ore ago

Prim-ministrul slovac Fico se va întâlni cu Xi, Putin și Zelenski în această săptămână

Prim-ministrul slovac Robert Fico va avea întâlniri bilaterale cu președintele chinez Xi Jinping și președintele…

4 ore ago

Ungaria acuză #Ucraina de pregătirea unui nou atac asupra oleoductului Drujba

Tamas Menczer, directorul de comunicare al coaliţiei de guvernământ ungare FIDESZ-KDNP, a afirmat luni că…

5 ore ago

Ucraina: Avansul rusesc a fost puternic în august, dar încetineşte (AFP, conform ISW)

Armata rusa a continuat să avanseze în ritm crescut în Ucraina în august, dar puţin…

5 ore ago

Kievul îndeamnă China să aibă “un rol mai activ” în restabilirea păcii în #Ucraina

Kievul a îndemnat luni Beijingul, un aliat al Moscovei, să fie mai activ în favoarea…

5 ore ago

Bolojan: Proiectul pe sănătate aduce mai multă ordine şi corectitudine în sistem – vezi transcrierea integrală

Proiectul pe sănătate aduce mai multă ordine şi corectitudine în sistem, a declarat luni premierul…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More