Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDestiny Park reprezintă un proiect de edutainment bazat pe o investiție de 5 milioane de euro, care beneficiază de 8000 mp în nordul Capitalei, au explicat gazdele evenimentului – Urania Cremene și Răzvan Stoian – în cadrul unei conferințe de presă.
În acest centru copiii pot fi, pentru o zi – în funcție de propriile aspirații – aviatori, medici, prezentatori de televiziune, bancheri, piloți, pompieri; peste 50 de activități îi așteaptă aici. Aplicând conceptul inovator de stimulare a copiilor să învețe prin joacă, Destiny Park își propune să devină un oraș în miniatură – cu instituții, economie și bani proprii – unde talentele și pasiunile celor mici sunt observate de specialiști în educație, pentru a descoperi, din timp, care sunt domeniile în care ei pot excela. Grație echipei Destiny Park, părinții se relaxează, lăsându-i pe cei mici în grija specialiștilor și a personajelor de poveste.
Echipa Destiny Park Băneasa a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că își va deschide porțile pentru copii începând cu luna septembrie, dacă reglementările privind pandemia o vor permite.
„Dacă ar trebui să rezum Destiny Park în câteva cuvinte, aș spune că reprezintă un univers în miniatură, în care cei mici pot fi adulți pentru o zi, având meserii de oameni mari, fiind plătiți cu magic-bani pentru ele, având propria televiziune de știri, propriul spital, propria bancă, alegându-și reprezentanții și așa mai departe. Nu este doar un parc de distracţii, este combinaţia perfectă între joc şi învăţare. Este exact felul în care copiii noştri se dezvoltă şi îşi satisfac nevoile psihologice de bază. Dacă am înţelege asta la un nivel mai profund – și anume că educaţia se face preponderent prin joc, prin ludic – atunci când avem de-a face cu copiii am mai creşte câteva niveluri. Conceptul Destiny Park se inspiră, de altfel, din teoria celebră a unui istoric olandez al culturii, Johan Huizinga, care sustinea ca jocul reprezinta fundația oricărei culturi și societăți”, a spus Urania Cremene, expert în parenting și Ambasador Destiny Park.
Răzvan Stoian, marketing manager Destiny Park, a declarat: „Destiny Park nu va începe decât în condiții de risc zero pentru cei mici și pentru părinți. Toate prognozele privind evoluția pandemiei până în septembrie arată o relaxare a restricțiilor pe fondul campaniei de vaccinare. Până în septembrie vom avea, cu siguranță, reguli noi de protecție, iar noi le vom aplica în cea mai atentă formă. Siguranța fiecărui copil care intră în Destiny Park e prioritatea noastră absolută. Dacă în luna septembrie restricțiile vor presupune măsurarea temperaturii, masca, testul Covid, certificatul de vaccinare etc – noi le vom aplica pe toate cu cea mai mare strictețe”.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More