Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Noile restricţii impuse în Europa pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) vor reduce perspectivele privind cererea de petrol pe plan global, a declarat luni, pentru Reuters, Keisuke Sadamori, şeful Departamentului de pieţe energetice din cadrul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), potrivit Agerpres.
Totuşi, impactul va fi mai puţin sever decât în urma restricţiilor impuse în martie, a apreciat oficialul IEA.
“Mare parte din Europa se confruntă cu măsuri de izolare. Acestea cu siguranţă vor avea un impact negativ asupra cererii de petrol. Cu certitudine ne aşteptăm ca de data aceasta impactul să fie mai redus decât la precedentele restricţii. De data aceasta şcolile sunt deschise şi unele magazine la fel”, a afirmat Keisuke Sadamori.
Preţul barilului de petrol Brent s-a stabilizat în jur de 40 de dolari, dar temerile privind reducerea cererii persistă, iar pieţele urmăresc evoluţia din SUA, după anunţul preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump referitor la obiecţiile juridice legate de vot.
Mass media din SUA l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania. Biden ar urma să devină cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
“Industria petrolului şi a gazelor, în special în SUA, aşteaptă cu un interes ridicat evoluţiile din SUA. Dacă Partidul Democrat are planuri pentru o transformare radicală, către surse de energie cu emisii reduse de carbon, şi dacă Partidul Republican îşi menţine majoritatea în Senat, vor exista obstacole în adoptarea legislaţiei. Per total, trebuie să aşteptăm rezultatele finale”, a afirmat Keisuke Sadamori.
Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde preţurile s-au prăbuşit şi au dus la acumularea unor stocuri mari de petrol şi combustibili la nivel mondial.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Firma de consultanţă Rystad Energy a prognozat că barilul de petrol Brent se va stabiliza în jurul valorii de 60 de dolari în 2025, comparativ cu aproximativ 40 de dolari în prezent. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More