Macroeconomie

CFA România: Indicele de Încredere Macroeconomică, în scădere accentuată în aprilie; inflaţia, estimată la 5,73%, în următoarele 12 luni

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a scăzut cu 12,3 puncte până la valoarea de 47,1, în luna aprilie a acestui an, context în care 59% dintre analiştii organizaţiei anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, faţă de o pondere de 75%, în exerciţiul anterior.

“După corecţia înregistrată în lunile anterioare de către componenta de anticipaţii şi componenta de condiţii curente a scăzut substanţial. Astfel, atât indicatorul de încredere, cât şi componentele sale, au ajuns la valorile înregistrate în noiembrie anul anterior. Aceste corecţii vin pe fondul încetinirii economiei, în pofida impulsului fiscal semnificativ, a anticipaţiilor de majorare a deficitului bugetar, precum şi a anticipaţiilor de majorare a fiscalităţii în 2025”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2025) s-a majorat faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5,73%. În, acelaşi timp, doar aproape 60% dintre participanţii la sondaj anticipează o reducere a ratei inflaţiei, în următoarele 12 luni, în comparaţie cu 75%, în exerciţiul anterior.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 88% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 5,0172 lei pentru un euro, în timp ce, pentru orizontul de 12 luni, media se situează la 5,0719 lei pentru moneda unică.

De asemenea, estimarea deficitului bugetar indică o stagnare la 5,7%, în timp ce indicele ROBOR, calculat la trei luni, ar urma să scadă la 5,95%, comparativ cu 6,05%, anticipaţie anterioară.

Sondajul de specialitate este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Participanţii la sondaj sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

10 minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

28 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

29 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More