Macroeconomie

CFA România: Politica fiscală – principalul risc la adresa inflaţiei

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna noiembrie cu 5,4 puncte, ajungând la valoarea de 47,6 puncte.

Potrivit unui comunicat al CFA România, transmis vineri, această situaţie s-a datorat scăderii cu peste 5 puncte a ambelor componente ale indicatorului.

“Incertitudinea fiscală ridicată ţine indicatorul de încredere macroeconomică la niveluri reduse şi majorează anticipaţiile inflaţioniste, politica fiscală reprezentând principalul risc la adresa inflaţiei. În acest context, pentru anul următor participanţii la sondaj anticipează o o rată de creştere economică similară cu cea înregistrată in acest an”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2024) a crescut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 6,42%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 88% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0069 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0590 lei pentru un euro.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (privind mediul de afaceri şi piaţă muncii) şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 170 de societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).

Articole recente

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

27 de minute ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

28 de minute ago

Danemarca şi alte patru state din NATO desfăşoară exerciţii militare în Groenlanda

Groenlanda, teritoriu autonom danez, găzduieşte începând de marţi manevre militare la care participă Danemarca şi…

30 de minute ago

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

57 de minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

o oră ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More