Tehnologie

ChatGPT îşi poate relua serviciile în Italia, dacă răspunde condiţiilor stabilite de agenţia pentru protecţia datelor

Agenţia italiană de protecţie a datelor a stabilit miercuri o listă de condiţii care trebuie îndeplinite pentru a permite reluarea serviciului chatbot administrat de OpenAI în ţară, transmite Reuters, potrivit news.ro.

În urmă cu aproape două săptămâni, OpenAI, companie susţinută de Microsoft, a întrerupt serviciile ChatGPT în Italia, după ce autoritatea de reglementare, cunoscută sub numele de Garante, a restricţionat temporar procesarea datelor cu caracter personal şi a început o anchetă cu privire la o presupusă încălcare a regulilor de confidenţialitate.

Într-un comunicat de miercuri, Garante a prezentat un set de cerinţe ”concrete” care trebuie îndeplinite până la sfârşitul acestei luni

”Numai în acest caz.. autoritatea va suspenda restricţiile provizorii privind utilizarea datelor utilizatorilor italieni… iar ChatGPT va deveni din nou accesibil în Italia”, a spus aceasta.

OpenAI nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Italia a fost prima ţară din vestul Europei care a stopat ChatGPT, dar dezvoltarea sa rapidă a atras atenţia legislatorilor şi autorităţilor de reglementare din mai multe ţări.

Mulţi experţi spun că sunt necesare noi reglementări pentru a guverna AI, din cauza impactului său potenţial asupra securităţii naţionale, locurilor de muncă şi educaţiei.

Autoritatea a spus că OpenAI trebuie să informeze utilizatorii din Italia despre ”metodele şi logica” din spatele prelucrării datelor necesare pentru ca ChatGPT să funcţioneze.

De asemenea, agenţia a cerut OpenAI să ofere instrumente care să permită persoanelor ale căror date sunt implicate, inclusiv non-utilizatori, să solicite corectarea datelor cu caracter personal generate incorect de serviciu sau ştergerea acestuia, dacă o corectare nu este posibilă.

De asemenea, OpenAI ar trebui să permită non-utilizatorilor să se opună ”într-un mod simplu şi accesibil” prelucrării datelor lor personale pentru a rula algoritmii, a spus Garante.

De asemenea, a cerut companiei să introducă până la sfârşitul lunii septembrie un sistem de verificare a vârstei, capabil să excludă accesul utilizatorilor sub 13 ani.

Garante a spus că va continua să investigheze eventualele încălcări ale regulilor de protecţie a datelor de către OpenAI, rezervându-şi dreptul de a impune orice alte măsuri necesare la sfârşitul anchetei în curs.

Restricţia italiană privind ChatGPT a stârnit interesul altor autorităţi de supraveghere a confidenţialităţii din Europa, care studiază dacă sunt necesare măsuri mai dure pentru chatbot şi dacă să se coordoneze.

Agenţia spaniolă pentru protecţia datelor a cerut agenţiei de supraveghere a confidenţialităţii a Uniunii Europene să evalueze preocupările legate de confidenţialitate din în jurul ChatGPT.

În februarie, autoritatea italiană de reglementare a interzis companiei de chatbot AI Replika să folosească datele personale ale utilizatorilor din Italia, invocând riscuri pentru minori şi persoanele fragile emoţional.

Articole recente

Rusia a elaborat un proiect legislativ pentru denunţarea tratatului cu SUA privind reconversia plutoniului

Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…

22 de minute ago

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

o oră ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

o oră ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

o oră ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

o oră ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More