Afaceri

Chimcomplex majorează din luna iunie salariile angajaţilor cu 24,5% și continuă să fie un jucător competitiv pe piața muncii

Chimcomplex anunță majorarea semnificativă a salariilor angajaților săi începând cu luna iunie 2022, potrivit unui comunicat. Compania a aprobat cea mai mare creștere salarială de până acum, astfel că venitul mediu brut lunar (cu tichetele de masă incluse) crește de la 5.750 la 7.150 lei, adică cu 24,5%, se arata in comunicat.

Dacă sunt incluse în această medie și veniturile managerilor și primilor 30 de specialiști salariul mediu pe companie crește de la 7.200 la 8.980 lei.

În anul 2021 pe lângă prima suplimentară netă de 3.000 lei pe care a primit-o fiecare angajat, s-au acordat creșteri salariale cumulate de 5,5%, începând cu luna iunie 2022 se va aplica o creștere cu 13%, adică cu 700 lei. Aceasta se întâmplă în contextul în care angajatorii din privat îşi menţin bugetele de creşteri salariale de 5 – 7% pentru 2022, iar cele mai mari creșteri salariale din industriile petrolului, chimiei și energiei nu depășesc 10%. În primul trimestru 2022 compania a mai acordat indexări de 2% ceea ce duce în final la o creștere reală de 15%.

Creșterea veniturilor este avută în vedere și în anul 2023, astfel începând cu semestrul 2 se va adăuga trimestrial și minim 50% din rata inflației sau se indexează 100% rata inflației dacă se ating indicatorii de performanță ai companiei.

“Prin propunerea financiară pe care am agreat-o urmărim creșterea performanței companiei prin creșterea și încurajarea performanței fiecărui salariat. Avem încredere în marea capacitate a acestei companii și în cele aproximativ 2500 de talente și dorim să realizăm împreună proiecte de anvergură care să ne aducă satisfacții personale și profesionale. Le mulțumesc colegilor din Chimcomplex pentru tot ceea ce fac în cadrul companiei!” a declarat Ștefan Vuza, Președintele Consiliului de Administrație Chimcomplex.

Dacă compania va atinge aceleași performanțe din 2021 și în anii ce vor urma, conducerea va premia din nou salariații cu bonusuri peste cele prevăzute în CCM, așa cum s-a întâmplat în anul 2021.” a mai adăugat Ștefan Vuza.

În noul CCM Chimcomplex a optat pentru prime, beneficii și bonificații cumulate în valoare de 4.220 lei/an/angajat.

Aceștia vor primi în valoare cumulată de 2.000 de lei: tichete de vacanță și beneficii, la alegere, prin fondul de acțiuni social culturale (putând opta pentru asigurare medicală, cheltuieli de transport, etc)

Anual fiecărui angajat, i se acordă prime nete/cadouri în valoare totală de 2.220 lei cu ocazia sărbătorilor și diferitelor evenimente din organizație

De asemenea, compania continuă acordarea de cadouri în bani pentru evenimente deosebite, cum ar fi zilele de 8 Martie sau 1 iunie, când se acordă fiecărui angajat cu copii cu vârsta de până la 18 ani un cadou în bani în valoare de 150 lei.

Totodată compania a aprobat în avans creșterea valorică cu 50% a tichetelor de masă de la 20 la 30 de lei/zi. Chimcomplex așteaptă adoptarea, începând cu 1 iunie 2022, a proiectului de lege pentru creșterea valorii tichetelor de masă, la 30 de lei. Acum, valoarea totală lunară a tichetelor de masă acordate lunar (pentru 21 de zile lucrătoare) este de 420 de lei. Dacă va fi majorată la 30 de lei, valoarea lunară ar urma să fie de 630 de lei/angajat.

Pe lângă acestea, au fost avute în vedere și creșteri ale sumelor acordate angajaților pentru susținerea unor cheltuieli cu caracter social, iar numărul de zile de concediu care se vor acorda va fi în creștere, până la maxim 25 de zile pe an.

Compania propune din luna iunie și două instrumente inovative de motivare și recompensare a salariaților perfomanți:

– Primă cu structură variabilă la alegerea salariatului, în funcție de interesele sale personale. Astfel din totalul primei de 2.000 lei brut/ an, salariatul va putea să aleagă singur cum cheltuie acești bani lunar. Va putea alege între vouchere de vacanță, asigurare medicală, cheltuieli de transport, tichete culturale, abonamente la telecomunicații, servicii de turism, abonamente de sport și relaxare, etc (în total 7 categorii de plăți și 500 de avantaje din discounturi).

Chimcomplex încurajează ca fiecare angajat să decidă ce este prioritar pentru sine și nu mai dorește o nivelare a drepturilor.

Prima de fidelizare în procent de minim 10 % din salariul anual individual și până la 120%, pentru o vechime în creștere de la an la an, începând din 2022. Prima va constă în oferirea de acțiuni gratuite acordate angajaților, cu precădere celor care au indicatori de performanță dar și a celor din eșalonul doi.

Noul CCM va fi valabil 24 de luni și va produce efecte de la data înregistrării lui la ITM.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

7 minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

11 minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

24 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

27 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

33 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More