Comunicate de presa

Chimpex și Ameropa Grains – companii cu tradiție în proiecte destinate comunității: școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

Școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța a inaugurat ieri, 23 aprilie, o sală de sport modernă, cu eficiență energetică și facilități de ultimă generație realizată integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA: Chimpex și Ameropa Grains.

Într-o perioadă în care multe școli din România se confruntă cu lipsa infrastructurii adecvate pentru activitățile sportive, școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța devine un exemplu de grijă pentru sănătatea câștigată prin sport a elevilor săi! Ineditul construcției constă în ridicarea și punerea în funcțiune a unui balon tensiostatic cu consum energetic redus și cu ventilație superioară. Această formulă permite costuri reduse de întreținere, cu 75% mai mici decât ale unei săli clasice din beton și este adaptabilă astfel încât spațiul poate deveni unul semideschis.

Sala de sport va permite copiilor să se bucure de activități sportive într-un mediu sigur și confortabil, chiar și în anotimpul rece, perioadă în care, din lipsa unui spațiu dedicat până acum erau nevoiți să-și petreacă orele de sport făcând alte activități disciplinare, în clase.

„Suntem bucuroși să anunțăm, în sfârșit, această imensă realizare pentru o școală publică, demers care va avea un impact pozitiv asupra vieții copiilor și, implicit, asupra comunității din orașul Constanța! Mulțumim partenerilor școlii noastre, celor două companii ale grupului AMEROPA – Chimpex și Ameropa Grains care au făcut posibil acest proiect!

Asigurarea finanțării de către grupul Ameropa a venit într-un moment în care doar visam ca elevii noștri să beneficieze de un spațiu în care să facă sport cu plăcere și să se dezvolte fizic și psihic așa cum ar trebui pentru progresul lor în școală, dar și pentru a avea baza unei evoluții cu succes în viață!”, a declarat directorul școlii, prof. Marinica Târziu.

Pentru această construcție modernă a fost necesară o investiție de peste 140.000 de Euro obținută integral din fonduri private. Investiția companiilor Chimpex și Ameropa Grains în domeniul infrastructurii școlare publice din Constanța continuă seria proiectelor sociale dezvoltate pentru comunitatea constănțeană,  oferind elevilor un spațiu adecvat și versatil pentru a-și dezvolta performanța fizică și cognitivă.

„Am oferit acest proiect școlii gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” la aniversarea a 55 de ani de la fondare! Pentru Ameropa Grains și pentru Chimpex parteneriatele sunt cheia pentru creșterea de noi generații. Grija pentru educație și viitor sunt valori în care investim în mod constant. Credem că acest model de reușită, prin implicarea investițiilor private în educația publică merită scalat de întreaga comunitate locală de afaceri. Împreună, putem avea un impact semnificativ pentru viitorul copiilor din Constanța!,” a declarat managementul grupului de companii Ameropa.

***

Grupul Ameropa este fondat în Elveția, fiind la bază o afacere de familie în domeniul cerealelor și îngrășămintelor. În România, grupul Ameropa cuprinde companiile Ameropa Grains, Ameropa Biotech, Agroind, Azomureș, Chimpex și Promat. În județul Constanța, compania are o amprentă semnificativă, cu 8 baze și silozuri, prin Ameropa Grains, iar Chimpex este unul dintre cei mai importanți operatori din Portul Constanța, cu o tradiție de excelență în piață de peste 50 ani.

Școala gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” a fost fondată în 1969. Azi, școala își deschide porțile pentru mai mult de 1500 de elevi și reprezintă o emblemă a învățământului preuniversitar din Constanța.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More