International

China a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare

Guvernul chinez a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare, într-un document în 12 puncte publicat vineri, la un an de la începerea războiului, informează AFP.

“Toate părţile ar trebui să sprijine Rusia şi Ucraina să lucreze în aceeaşi direcţie şi să reia dialogul direct cât mai curând posibil” în vederea unei “soluţii paşnice”, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing.

“Toate părţile trebuie să rămână raţionale şi să dea dovadă de reţinere, să evite agravarea tensiunilor şi să prevină deteriorarea în continuare a crizei sau chiar scăparea sa sub control”, se arată în document, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Intitulat “Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene”, documentul a fost publicat vineri dimineaţă pe site-ul ministerului chinez.

China încearcă de câteva săptămâni să joace rolul de mediator în conflictul ucrainean şi a promis de câteva zile că îşi va publica poziţia în vederea identificării unei soluţii politice.

În documentul dezvăluit vineri, Beijingul adoptă o poziţie clară împotriva oricărei recurgeri la arme nucleare, în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat această ameninţare.”Armele nucleare nu trebuie folosite şi un război nuclear nu trebuie purtat. Trebuie să ne opunem ameninţării sau recurgerii la armele nucleare”, se arată în document.

China solicită, de asemenea, ambelor ţări să evite orice atac asupra civililor.”Părţile (implicate) în conflict trebuie să respecte cu stricteţe dreptul internaţional umanitar, să evite atacarea civililor sau a clădirilor civile”.

Acest război este o problemă delicată pentru Beijing, din cauza legăturilor sale diplomatice şi economice puternice cu Moscova, consolidate de interesul comun de a contrabalansa Statele Unite.

China s-a declarat marţi “foarte îngrijorată” de conflictul care “se intensifică şi chiar scapă de sub control”. Oficial neutră, China face apel la respectarea suveranităţii statelor, inclusiv a Ucrainei, îndemnând în acelaşi timp comunitatea internaţională să ţină cont de preocupările de securitate ale Moscovei. Însă presiunea occidentală creşte asupra Beijingului, care nu a susţinut, dar nici nu a criticat niciodată în mod public ofensiva rusă, exprimându-şi în acelaşi timp în mod repetat sprijinul pentru Rusia în faţa sancţiunilor occidentale.

În ultimele zile, secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că Beijingul ia în considerare furnizarea de arme Rusiei, acuzaţii negate cu fermitate de Beijing.

Miercuri, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt şi directorul Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Comitetului Central al PCC, Wang Yi, s-a deplasat la Moscova, unde s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi cu preşedintele Putin. La finalul vizitei, Moscova a spus că Wang a prezentat abordarea Chinei în vederea unei “soluţii politice” pentru conflict.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că doreşte să discute cu Beijingul acest document care prezintă poziţia Chinei, apreciind drept pozitivă implicarea acestui partener apropiat al Moscovei.”Am dori să avem o întâlnire cu China. Este în interesul Ucrainei astăzi”, a spus Zelenski.”Faptul că Beijingul începe să vorbească despre Ucraina şi să trimită nişte semnale, acesta este un punct foarte pozitiv”, a estimat liderul ucrainean, subliniind însă că nu cunoaşte conţinutul documentului chinez şi că, prin urmare, este “prea devreme pentru a-l evalua”.

 

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

28 de minute ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

54 de minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

o oră ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

o oră ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

o oră ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More