Gaze naturale

China a finalizat lucrările la gazoductul Power of Siberia

China a construit şi a conectat conducta Power of Siberia de 5.111 kilometri (km), care va livra gaze din zăcămintele siberiene ruseşti inclusiv către centrul financiar Shanghai, a anunţat luni presa chineză de stat, transmite Reuters.

Finalizarea lucrărilor va permite proiectului să ajungă la capacitatea sa anuală de 38 miliarde metri cubi (bcm) în 2025, aproximativ 9% din consumul Chinei în acest an.

La mijlocul lunii trecute, constructorii din China au adăugat ultima secţiune, o linie de 167 km de la Nantong către Luzhi, în provincia Jiangsu, finalizând masivul proiect cu şapte luni mai devreme decât era programat. Conducta, cu un diametru de 1,422 metri, are cea mai mare capacitate de transport pentru un singur gazoduct, a anunţat televiziunea de stat.

Conducta Power of Siberia a început să pompeze gaze la finalul lui 2019 şi de atunci Rusia a majorat livrările. Anul viitor, ar urma să livreze 38 bcm, un nivel cu 26% mai ridicat decât cel estimat de analişti pentru acest an, de 30 bcm.

Conform unui oficial al companiei de stat PipeChina, în prezent Power of Siberia trimite 110 milioane metri cubi de gaze pe zi, faţă de 15 milioane metri cubi la lansarea proiectului, în urmă cu cinci ani.

De ani de zile, Rusia discută despre construirea Power of Siberia-2, cu o lungime de 2.600 km, care ar urma să transporte anual 50 miliarde metri cubi (bcm) de gaze, din regiunea Yamal, nordul Rusiei, în China, via Mongolia.

Rusia şi-a majorat livrările de gaze spre China pentru a contracara diminuarea vânzărilor de gaze în Europa, după ce invazia din Ucraina a determinat statele occidentale să impună sancţiuni Moscovei şi să îşi reducă dependenţa de energia rusească. (Agerpres)

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

1 minut ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

4 minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

5 minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More