International

China a inculpat pentru spionaj doi canadieni încarceraţi din decembrie 2018

Procurorii chinezi au inculpat în mod oficial doi cetățeni canadieni sub acuzații de spionaj, la mai mult de 18 luni după ce bărbații au fost reținuți pentru prima dată, potrivit presei internaţionale, această acţiune fiind privită ca o reacţie a Chinei la arestarea de către Canada a unui executiv al Huawei, pe mandat american. 

Michael Kovrig, cercetător şi fost diplomat aflat la post la Beijng, şi Michael Spavor, consultant, om de afaceri şi specialist în Coreea de Nord, sunt acuzaţi de “spionaj” şi de “divulgarea de secrete de stat”, a informat vineri Procuratura Supremă a Poporului, în două scurte comunicate.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi în decembrie 2018, la câteva zile după arestarea în Canada, la cererea justiţiei americane, a directoarei financiare a gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei, Meng Wanzhou. Aceasta, fiica fondatorului Huawei, este acuzată de SUA de ocolirea sancţiunilor americane aplicate Iranului.

China a cerut în repetate rânduri eliberarea Meng și a avertizat Canada că ar putea exista consecințe dacă va ajuta Statele Unite în cazul Meng.

Arestarea lui Meng Wanzhou la finele lui 2018 a declanşat o criză diplomatică fără precedent între Ottawa şi Beijing, potrivit Agerpres. Procedura care îi vizează pe cei canadieni este amplu percepută în Occident ca o măsură de represalii. 

Beijingul a dat de înţeles de mai multe ori că eliberarea lui Meng Wanzhou este o condiţie indispensabilă pentru ameliorarea relaţiilor sale cu Ottawa.

În decembrie, ministerul de externe din China a declarat că a încheiat o anchetă asupra celor doi canadieni, iar dosarul a fost trimis procurorilor. Cauza lui Kovrig este cercetată de procurorii de la Beijing, iar a lui Spavor de cei din provincia de nord-est a Liaoning.

Canada a numit arestările „arbitrare”. Ambasada Canadei de la Beijing nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

La începutul acestei luni, trimisul Chinei în Canada, Cong Peiwu, a declarat că cei doi bărbați reținuți sunt „în stare de sănătate bună”, dar că vizitele consulare au fost suspendate din cauza restricțiilor coronavirusului.

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

17 minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

o oră ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

2 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More