International

China acuză NATO că a dus tensiunile dintre Rusia şi Ucraina până la un “punct de rupere”

Măsurile luate de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), condusă de SUA, au dus tensiunile dintre Rusia şi Ucraina până la un “punct de rupere”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Reprezentantul diplomaţiei chineze a cerut SUA să ia în serios preocupările Chinei şi să evite să aducă atingere drepturilor sau intereselor acesteia în ceea ce priveşte gestionarea crizei ucrainene şi a relaţiilor sale cu Rusia.

China “se opune sancţiunilor unilaterale” pentru că acestea “nu aduc pace şi securitate”, ci mai degrabă “dificultăţi economice grave locuitorilor din ţările vizate”, a afirmat Zhao Lijian, citat de EFE.

Sancţiunile “intensifică confruntarea” şi “duc la un scenariu în care toată lumea pierde”, a opinat acelaşi purtător de cuvânt, referindu-se la embargoul instituit la petrol şi gazele ruseşti de către SUA ca represalii la ofensiva rusă în Ucraina.

China şi Rusia “au menţinut dintotdeauna o cooperare solidă în domeniul energetic” şi “vor continua această cooperare comercială care include gaze şi petrol”, a explicat Zhao, adăugând că schimburile vor avea loc într-un spirit de “respect reciproc, beneficiu mutual şi pe bază de egalitate”.

Potrivit datelor oficiale publicate de Administraţia vamală chineză, în 2021 comerţul cu Rusia s-a ridicat la o cifră record de aproape 147.000 milioane de dolari, cu un sold comercial favorabil Moscovei de 11.757 milioane de dolari.

Aceste cifre relevă o creştere a comerţului bilateral de 35,8% faţă de 2020.

Crucea Roşie din China va dona un ajutor umanitar în valoare de 5 milioane de yuani (792.000 de dolari/ 722.000 de euro) Crucii Roşii din Ucraina, a adăugat diplomatul chinez.

De la declanşarea conflictului în Ucraina, China şi-a menţinut opoziţia faţă de sancţiuni, argumentând că “nu sunt eficiente în rezolvarea problemelor”, a explicat Hua Chunying, purtătoarea de cuvânt şi asistenta ministrului chinez de externe Wang Yi.

În convorbirile cu lideri occidentali, şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a susţinut această poziţie: “China se opune sancţiunilor unilaterale care nu au nicio bază în dreptul internaţional”, având în vedere că “nu vor rezolva probleme, ci vor crea altele noi”, a declarat el.

Până în prezent, China, prin vocea diplomaţilor săi, a evitat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina, pe care nu le-a calificat drept “invazie”, insistând în acelaşi timp atât asupra “respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor”, cât şi asupra atenţiei ce trebuie acordată “cererilor legitime de securitate” ale Rusiei.

Articole recente

Ministrul Economiei merge la Cugir, după incendiul de la Uzina Mecanică

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, merge sâmbătă la Cugir pentru a vedea situaţia de la Uzina…

25 de minute ago

Popa (BNR): Până la sfârşitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

40 de minute ago

Vladimir Plahotniuc spune că vrea să fie extrădat în Republica Moldova pentru a se reabilita

Vladimir Plahotniuc a afirmat vineri că vrea să se întoarcă în Republica Moldova pentru a…

52 de minute ago

CapitalG, divizia Alphabet, și Nvidia sunt în negocieri pentru a finanța Vast Data cu până la 30 de miliarde de dolari (Reuters)

CapitalG, divizia de investiții în companii aflate în fază de creștere a Alphabet (GOOGL.O) și…

54 de minute ago

Netanyahu amână până săptămâna viitoare o decizie privind noi acţiuni militare în Gaza (surse)

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a amânat până săptămâna viitoare luarea unei decizii asupra acţiunilor pe…

55 de minute ago

Patru medialii de aur pentru România la Olimpiada Internaţională de Informatică

Patru elevi români au obşinut medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Bolivia,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More