International

China avertizează: SUA ar trebui să-și schimbe recentele politici greșite față de China, altfel va urma „conflict și confruntare”; „O mână invizibilă” „folosește criza din Ucraina pentru a servi anumite agende geopolitice”

SUA ar trebui să-și schimbe recentele politici greșite față de China, altfel va urma „conflict și confruntare”, a declarat marți ministrul de externe al Chinei, în timp ce a reiterat apelul Beijingului la dialog pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.

SUA s-au angajat în represiunea şi izolarea Chinei, mai degrabă decât în concurența echitabilă sau bazată pe reguli, a declarat ministrul de externe Qin Gang într-o conferință de presă la Beijing, în marja unei reuniuni anuale a parlamentului.

„Percepția și punctele de vedere ale Statelor Unite despre China sunt serios distorsionate”, a spus Qin, adăugând:  „SUA consideră China drept principalul său rival și cea mai importantă provocare geopolitică. Este ca și cum primul nasture de la cămașă ar fi pus greșit”.

Relațiile dintre cele două superputeri au fost tensionate de ani de zile cu privire la o serie de probleme, inclusiv Taiwan sau comerțul și războiul din Ucraina, dar s-au înrăutățit după controversele care au implicat un balon despre care Statele Unite au spus că este un dispozitiv de spionaj chinez și care a fost doborât luna trecută.

SUA spun că stabilesc bariere pentru relațiile cu China și nu caută conflicte, dar, de fapt, asta înseamnă că China nu trebuie să răspundă cu cuvinte sau acțiuni atunci când este calomniată sau atacată, a spus Qin.

„Este pur și simplu imposibil”, a spus el. “Dacă Statele Unite nu se opresc  și continuă să accelereze pe calea greșită, nicio cantitate de baiere nu poate preveni deraierea, care va deveni conflict și confruntare și cine va suporta consecințele catastrofale?”

Pe de altă parte, în timpul conferinței de presă de marți, Qin a spus că o „mână invizibilă” forţează pentru escaladarea războiului din Ucraina, fără a preciza la cine se referă.

„Mâna invizibilă” „folosește criza din Ucraina pentru a servi anumite agende geopolitice”, a spus Qin, reiterând totodată apelul Chinei la dialog.

China și-a apărat cu înverșunare poziția față de Ucraina, pe fondul criticilor occidentale cu privire la decizia sa de a nu numi Rusia agresor în conflict.

De când Rusia și-a invadat vecinul din sud-vest în februarie anul trecut, Xi a purtat discuții de mai multe ori cu Putin, dar nu a vorbit încă cu omologul său ucrainean, fapt care subminează pretențiile de neutralitate ale Chinei, a declarat principalul diplomat al Kievului de la Beijing cu ocazia împlinirii unui an de la invazie.

Beijingul a negat cu vehemență acuzațiile de la Washington că ar fi luat în considerare furnizarea de arme letale Rusiei.

Dar China trebuie să-și consolideze avanseze relațiile cu Rusia pe măsură ce lumea devine mai agitată, a spus Qin. Qin a spus că interacțiunile strânse dintre președintele Xi Jinping și președintele Vladimir Putin au oferit ancora relațiilor dintre China și Rusia.

El nu a dat un răspuns cert când a fost întrebat dacă Xi va vizita Rusia după sesiunea parlamentului Chinei, care durează încă o săptămână.

Întrebat dacă este posibil ca China și Rusia să abandoneze dolarul american și euro pentru comerțul bilateral, Qin a spus că țările ar trebui să folosească orice monedă este eficientă, sigură și credibilă.

„Monedele nu ar trebui să fie atuul pentru sancțiunile unilaterale, cu atât mai puțin o deghizare pentru agresiune sau constrângere”, a spus el.

China a criticat adesea Statele Unite pentru că agresează țări cu sancțiuni unilaterale.

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

2 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

2 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

2 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

3 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

4 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More