Categories: Fără categorie

China cere diplomaţilor americani în Hong Kong să evite orice amestec în afacerile oraşului

China a cerut joi diplomaţilor americani aflaţi la post în Hong Kong ‘să înceteze orice amestec’ în afacerile oraşului, după ce media locală a relatat despre o întâlnire cu militanţi prodemocraţie, informează AFP.

Ministerul chinez de Externe şi-a exprimat ‘nemulţumirea profundă’ faţă de autorităţile americane, făcând referire la un reportaj al unui canal media local care a relatat despre o întâlnire între un responsabil al Consulatului General al SUA din Hong Kong şi un grup local care cere ‘independenţa’.

Într-un comunicat dat publicităţii joi, ministerul cere consulatului să ‘întrerupă imediat orice fel de legătură cu protestatarii anti-China’ şi să ‘înceteze imediat orice interferenţă în afacerile Hong Kong’-ului, potrivit Agerpres.

Un reportaj publicat în ziarul local Takungpao informează despre întâlnirea dintre membri ai partidului Demosisto – printre care un celebru militant prodemocraţie, Joshua Wong – şi Julie Eadeh, şefa secţiei politice a Consulatului General al SUA.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a subliniat că reprezentanţii guvernului american ‘se întâlnesc regulat cu toate tipurile de persoane la Hong Kong şi Macao’.

‘De exemplu, în ziua acestei întâlniri, diplomaţii noştri s-au întâlnit deopotrivă cu parlamentari pro-Beijing şi prodemocraţie, precum şi cu membri ai comunităţii de afaceri americane şi ai corpului consular’, a afirmat un purtător de cuvânt.

Beijingul prezintă manifestaţiile antiguvernamentale tot mai numeroase în teritoriul semiautonom ca fiind susţinute de Occident.

Partidul Demosisto susţine că face campanie pentru mai multă autodeterminare, dar nu pentru independenţă.

Anul trecut, Partidul Naţional (HKNP), o mică formaţiune independentistă, a fost interzis din motive de ‘securitate naţională’. Aceasta a fost prima dată de la retrocedarea Hong Kong-ului în 1997 când un partid politic a fost interzis.

Marţi, Beijingul a adresat cel mai ferm avertisment al său protestatarilor din Hong Kong, afirmând că ‘cei care se joacă cu focul vor pieri de foc’. 

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

39 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

42 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

56 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

59 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More