Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzChina, a doua economie mondială, a înregistrat în 2022 unul dintre cele mai slabe ritmuri de creştere în aproape o jumătate de secol, deoarece activitatea economică în trimestrul patru al anului trecut a fost sever afectată de restricţiile introduse pentru stoparea pandemiei şi de declinul prelungit al pieţei imobiliare, sporind presiunile asupra autorităţilor de la Beijing de a adopta în 2023 noi măsuri de stimulare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Datele privind creşterea economiei în ultimele trei luni din 2022 şi unii indicatori din decembrie, cum ar fi vânzările cu amănuntul, au depăşit estimările, dar analiştii atrag atenţia că perspectivele economiei chineze rămân reduse, în contextul dificultăţilor provocate de ridicarea abruptă a restricţiilor, luna trecută.
PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere anuală de 2,9% în perioada octombrie-decembrie 2022, arată datele oficiale publicate marţi, peste nivelul de 1,8% previzionat de analiştii intervievaţi de Reuters. În trimestrele doi şi trei din 2022, economia chineză a crescut cu 0,4% şi, respectiv, 3,9%.
Pe ansamblul anului trecut, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere de 3%, în timp ce ţinta oficială era de aproximativ 5,5%, iar avansul din 2021 a fost de 8,4%.
Excluzând expansiunea de 2,2% din 2020, când economia chineză era afectată de pandemie, creşterea de 3% din 2022 este cea mai slabă performanţă din 1976 – anul final al “Revoluţiei Culturale”, care a deteriorat economia.
“Datele privind evoluţia economiei în decembrie sunt în mod surprinzător pozitive, dar rămân slabe, în special pe segmentele legate de cerere, cum ar fi vânzările cu amănuntul”, a apreciat Louise Loo, economist la Oxford Economics.
Un sondaj realizat de Reuters indică o redresare a PIB-ului Chinei la 4,9% în 2023, iar cei mai mulţi economişti se aşteaptă la accelerarea creşterii din trimestrul doi din 2023.
O redresare solidă a Chinei ar putea tempera aşteptata recesiune globală, dar ar putea spori presiunile inflaţioniste.
În ritm trimestrial, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere zero în perioada octombrie-decembrie 2022, după un avans de 3,9% în trimestrul trei din 2022.
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…
Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…
Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…
O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…
This website uses cookies.
Read More