Update articol:

China efectuează noi exerciţii de luptă în jurul Taiwanului, axate pe atacuri terestre şi asalturi maritime

china Yuanul chinez

Armata chineză anunţă că a efectuat duminică, a doua oară în mai puţin de o lună, exerciţii de luptă în jurul Taiwanului – axate pe atacuri terestre şi asalturi maritime -, iar insula a anunţat că a detectat peste 50 de avioane chinezeşti, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Aceste manevre, precizează armata într-un scurt comunicat, au avut scopul să testeze capacităţi de luptă comună şi ”să contracareze în mod hotărât acţiunile provocatoare ale puterilor externe şi forţelor separatiste în favoarea independenţei din Taiwan”.

Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că 57 de avioane şi patru nave chinezeşti au operat în jurul Taiwanului în ultimele 24 de ore.

În total, 28 dintre aceste aeronave au pătrus în zona de apărare aeriană a Tiwanului, acuză ministerul taiwanez.

Beijingul consideră Taiwanul ca parte a teritoriului chinez şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a-l readuce sub tutela sa.

Taipeiul a anunţat la sfârşitul lui decembrie că 43 de aeronave chinezeşti au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan, o incursiune fără precedent, pe fondul unei intensificări a manevrelor militare chineze de trei ani.

BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (18/03/2026)

Completare Raport anual 2025

SINTEZA S.A. (STZ) (18/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (18/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 24/27.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/03/2026)

Incetare contract de mandat membru Directorat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare