International

China este un “interlocutor important” pentru soluţionarea problemelor mondiale, susţine Giorgia Meloni la Beijing

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni a estimat luni, la Beijing, că China este un “interlocutor important” pentru soluţionarea problemelor mondiale, cu prilejul unei întâlniri cu preşedintele chinez Xi Jinping, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Giorgia Meloni a ajuns sâmbătă în China pentru o vizită oficială cu scopul în primul rând de a stimula relaţiile comerciale, dar şi de a evoca războiul din Ucraina. Este prima vizită a şefei guvernului italian în China de la preluarea mandatului, în 2022.

Luni după-masă, Xi Jinping a primit-o pe Giorgia Meloni la Diaoyutai, vila de stat a guvernului chinez de la Beijing, pentru o întrevedere la începutul căreia au asistat şi jurnaliştii.

“Există o insecuritate crescândă la nivel internaţional şi cred că China este inevitabil un interlocutor foarte important pentru a aborda toate aceste dinamici”, a mai spus Meloni.

Italia şi China trebuie “să reflecteze împreună la modul de a garanta stabilitatea, de a garanta pacea”, i-a transmis Giorgia Meloni interlocutorului său.

Preşedintele chinez Xi Jinping a subliniat la rândul său legăturile amicale stabilite de mult între cele două ţări.

“Cele două părţi militează pentru toleranţă, încredere şi respect reciproce şi fiecare îşi alege propria cale de dezvoltare”, a afirmat liderul chinez.

Duminică, premierul italian s-a întâlnit cu omologul ei chinez Li Qiang şi a semnat un plan de acţiune Italia-China. Giorgia Meloni a subliniat că este important “să veghem ca relaţiile comerciale să fie echilibrate şi reciproc avantajoase” pentru cele două ţări.

Italia s-a retras anul trecut din acordul cu China privind Noile drumuri ale mătăsii, după ce a fost singura ţară din G7 care a participat la acest program de investiţii masive al Beijingului în infrastructuri din străinătate.

Înainte de venirea sa la putere, Giorgia Meloni a estimat că aderarea la acest program, piatra de temelie a ambiţiei preşedintelui Xi Jinping de a spori influenţa ţării sale în străinătate, este o “gravă greşeală”.

Protocolul de acord neconstrângător încheiat între Roma şi Beijing prevedea angajamente ample de cooperare în domeniile logisticii, infrastructurilor, finanţelor şi mediului. Însă lipsa de transparenţă a provocat suspiciunea aliaţilor Italiei.

De atunci, administraţia Meloni a încercat să restabilească legăturile cu China, partener comercial cheie.

“Relaţiile noastre cu China sunt pozitive, chiar dacă suntem concurenţi şi poziţiile noastre sunt divergente în anumite chestiuni”, a declarat în aprilie ministrul italian al afacerilor externe, Antonio Tajani.

Retragerea Romei din proiectul Noilor drumuri ale mătăsii “nu a fost un act de ostilitate faţă de China”, a subliniat el.

Pe lângă Beijing, Giorgia Meloni urmează să se deplaseze şi la Shanghai, capitala economică a Chinei. Vizita ei în China se încheie miercuri.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

31 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

34 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

47 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

51 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

57 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More