Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzChina este gata să poarte negocieri cu SUA la “toate nivelurile”, a declarat miercuri vicepreşedintele chinez Han Zheng, înainte de o întâlnire prevăzută să aibă loc la San Francisco între preşedinţii Xi Jinping şi Joe Biden săptămâna viitoare, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Recentele reuniuni la înalt nivel între responsabili chinezi şi americani au trimis “semnale pozitive”, indicând o ameliorare a relaţiilor bilaterale, a declarat vicepreşedintele chinez Han Zheng la Bloomberg New Economy Forum de la Singapore.
“Suntem gata să întărim comunicarea şi dialogul cu SUA la toate nivelurile, să facem să progreseze cooperarea reciproc avantajoasă, să gestionăm corect diferendele şi să abordăm în comun provocările mondiale”, a adăugat Han Zheng.
Relaţiile între Washington şi Beijing au atins unul dintre punctele cele mai scăzute din ultimii ani în numeroase domenii, în special controlul exporturilor, drepturile omului şi securitatea naţională.
Însă cele două ţări par dornice să reînnoiască dialogul, iar Washingtonul a trimis în acest an mai mulţi înalţi responsabili la Beijing.
Preşedintele american Joe Biden a spus că intenţionează să se întâlnească cu liderul chinez Xi Jinping pe marginea summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) care se desfăşoară la jumătatea lui noiembrie la San Francisco şi că speră la “o conversaţie constructivă”.
Beijingul nu a confirmat încă întâlnirea, dar Han Zheng a afirmat şi el miercuri, după Xi Jinping, că relaţiile între Beijing şi Washington sunt decisive pentru “viitorul umanităţii”. “Lumea este suficient de mare pentru ca cele două ţări să poată să se dezvolte şi să prospere împreună”, a declarat el. AGERPRES
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…
Piețele obligațiunilor „nu au înțeles pe deplin” faptul că noile venituri provenite din tarifele impuse…
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…
This website uses cookies.
Read More