Categories: Fără categorie

China impune Alibaba o sancţiune record de 2,3 miliarde euro

Autorităţile de reglementare din China au sancţionat gigantul din comerţul electronic Alibaba cu 18 miliarde yuani (2,3 miliarde euro) pentru încălcarea reglementărilor antimonopol şi abuz de poziţie dominantă, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Sancţiunea, ce echivalează cu circa 4% din veniturile companiei în 2019, este cea mai mare amendă pentru anticoncurenţă impusă de China, în cadrul controlului intens derulat de această ţară în ultimele luni la marile companii tehnologice.

Într-un comunicat, Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei (SAMR) semnalează că în urma unei investigaţii derulate în decembrie s-a constatat că Alibaba “abuzează de poziţia sa dominantă pe piaţă” încă din 2015.

Alibaba, împreună cu Tencent, este unul dintre giganţii tehnologici chinezi aflaţi în atenţia autorităţilor chineze, ceea ce este relaţionat şi cu criticile lansate în octombrie de fondatorul său, magnatul Jack Ma, împotriva sistemului financiar al ţării.

În decembrie, SAMR a anunţat deschiderea unei investigaţii antimonopol asupra companiei şi în aceeaşi lună a suspendat ieşirea pe bursă a Ant, filiala tehno-financiară a Alibaba, care era aşteptată să fie cea mai mare din istorie, cu venituri estimate la 37 miliarde de dolari.

Sancţiunea anunţată este mai mult decât dublă faţă de cea de 6,1 miliarde yuani – cea mai mare amendă care fusese impusă până acum în China- pe care a trebuit să o plătească în 2015 compania americană Qualcomm, cel mai mare furnizor de chip-uri din lume.

Potrivit SAMR, Alibaba a buzat de poziţia sa dominantă pentru a obliga furnizorii să o aleagă în locul altor platforme de pe piaţă, în acest fel “violând atât drepturile acestora cât şi pe cele ale consumatorilor”.

Aceste practici, subliniază reprezentanţii autorităţii, “nu respectă legile antimonopol chineze, împiedicând libera circulaţie a bunurilor, şi încalcă interesele de afaceri ale furnizorilor”.

La rândul său, Alibaba a anunţat într-un comunicat că “acceptă sancţiunea cu sinceritate şi va asigura îndeplinirea acesteia cu determinare”.

“Pentru a-şi îndeplini responsabilitatea faţă de societate, Alibaba va funcţiona conform legii cu maximă diligenţă, va continua să îşi consolideze sistemele de conformitate şi să susţină creşterea prin inovare”, spun reprezentanţii companiei.

Compania creată de Jack Ma a fost acuzată în trecut de competitori şi vânzători că interzice furnizorilor să se înscrie pe alte platforme de comerţ electronic. Aceasta este o practică destul de comună în sector şi în legătură cu care reglementatorul a avertizat în februarie că este ilegală.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

41 de minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

56 de minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More