International

China impune tarife vamale suplimentare la importurile de coniac din Uniunea Europeană

China a anunţat marţi măsuri provizorii antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), conform unui comunicat al Ministerului Comerţului de la Beijing, care în august anunţase că nu vor fi impuse tarife suplimentare, chiar dacă a descoperit că produsele sunt vândute în statul asiatic sub preţul pieţei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Din 11 octombrie, importatorii vor trebui să furnizeze autorităţilor vamale ceea ce Ministerul Comerţului a descris ca “o garanţie corespunzătoare” când importă mărci importante de coniac originare din UE. Valoarea garanţiilor este între 34,8% şi 39% din valoarea importurilor.

Decizia vine după ce vineri Comisia Europeană a anunţat impunerea de tarife vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice din China.

Investigaţia preliminară a arătat că vânzarea coniacului importat din Uniunea Europeană sub preţul de producţie ameninţă propriul sector al coniacului din China “cu pagube substanţiale”, se arată în comunicatul Ministerului Comerţului de la Beijing.

Franţa este văzută ca ţinta măsurilor Chinei privind coniacul, deoarece a sprijinit impunerea de tarife vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chinezeşti. De asemenea, industria de coniac din Franţa este responsabilă pentru aproape toate importurile de coniac din UE ale Chinei, livrările ajungând la 1,7 miliarde de dolari, scrie Reuters.

Mărcile Hennessy şi Remy Martin sunt printre cele mai afectate, importatorii trebuind să plătească garanţii de 39% şi, respectiv, de 38,1%.

Marţi dimineaţă, acţiunile Pernod Ricard înregistrau un declin de 2,9% la Bursa de la Paris, în timp ce titlurile Remy Cointreau au scăzut cu 5%, iar LVMH, proprietarul Hennessy, înregistra un recul al acţiunilor de 4%

Companiile care au cooperat în cadrul investigaţiei Chinei trebui să plătească garanţii de 34,8%, iar cea mai scăzută este garanţia Martell, de 30,6%.

Comisia Europeană a anunţat că este dispusă să continue negocierea unei alternative, chiar şi după impunerea tarifelor suplimentare.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More