Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzChina “speră ca toate părţile implicate să îşi intensifice eforturile diplomatice pentru a soluţiona cât mai repede posibil conflictul din Ucraina”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, citat de EFE, potrivit Agerpres.
Beijingul “vede cu ochi buni” faptul că Rusia afirmă că “este dispusă să negocieze cu Ucraina şi SUA”, a declarat Wang, citat de media locale, referindu-se la o convorbire telefonică purtată joi între miniştrii de externe ai Chinei şi Rusiei, Wang Yi şi, respectiv, Serghei Lavrov.
În această discuţie, Wang a susţinut că încercările de a “bloca progresul Chinei şi al Rusiei vor eşua” şi a exprimat disponibilitatea Chinei “de a aprofunda schimburile cu Rusia la toate nivelurile”, potrivit Ministerului chinez de Externe.
Miniştrii de externe chinez şi rus au discutat de asemenea “despre interzicerea utilizării armelor de distrugere în masă”, a detaliat purtătorul de cuvânt citat, care a declarat că China “consideră că trebuie evitate o nouă escaladare a situaţiei şi o catastrofă umanitară”.
În plus, MAE chinez a apreciat recentele declaraţii ale preşedintelui rus Vladimir Putin, în care acesta a asigurat că relaţiile dintre Moscova şi Beijing sunt “la un nivel fără precedent” şi că preşedintele chinez Xi Jinping este “un prieten”.
Wang a subliniat că, în situaţia internaţională actuală, relaţiile dintre cele două ţări euroasiatice “menţin un impuls viguros de dezvoltare” şi că ambele naţiuni sunt dispuse să “promoveze pacea şi dezvoltarea mondială”.
De la declanşarea conflictului, China a menţinut o poziţie ambiguă în timpul căreia a cerut respectarea “integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor”, inclusiv a Ucrainei, şi să se acorde atenţie “preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor”, referindu-se la Rusia.
În cadrul unei întâlniri desfăşurate luna trecută în Uzbekistan, Vladimir Putin, care s-a adresat omologului său chinez Xi Jinping, a lăudat faptul că Beijingul a menţinut întotdeauna ‘o poziţie echilibrată’ cu privire la Ucraina, recunoscând în acelaşi timp existenţa unor ‘întrebări şi preocupări’ din partea Chinei.
Cu toate acestea, Xi l-a invitat pe Putin “să conducă împreună o lume în schimbare şi să apere interesele ţărilor în curs de dezvoltare”, notează EFE.
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More