International

China intenţionează să dubleze dimensiunea arsenalului său nuclear, potrivit Pentagonului

China intenţionează să dubleze dimensiunea arsenalului său nuclear în decurs de un deceniu, cu capacitatea de a lansa rachete balistice cu focoase nucleare de pe sol, mare şi aer, a dat asigurări Pentagonul într-un raport publicat marţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit documentului, armata chineză a egalat sau a depăşit deja SUA în mai multe domenii, în special construcţia de nave, rachetele de croazieră sau sistemele de apărare aeriană.

Şi conform acestui raport, primul care a dat o estimare publică a importanţei arsenalului nuclear chinez, Beijingul are ”în jur de 200” de focoase nucleare, în timp ce analiştii independenţi estimează această cifră la 300.

Dar se estimează că această cifră se va dubla în următorii 10 ani. China are deja capacitatea de a lansa arme nucleare cu rachete balistice de pe sol şi de pe mare şi este pe cale să dezvolte posibilitatea de a face acest lucru din aer.

”Este probabil ca Beijingul să încerce să dezvolte până la mijlocul secolului o capacitate militară egală sau superioară în unele cazuri celei a Statelor Unite”, adaugă documentul citat.

Dacă China va reuşi, ”aceasta va avea implicaţii grave asupra intereselor naţionale ale SUA şi a securităţii ordinii internaţionale”, avertizează sursa citată. 

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

2 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

5 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

5 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

5 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More