International

China le recomandă cetăţenilor săi să nu călătorească în Liban

China le recomandă cetăţenilor săi să nu călătorească în Liban din cauza unei situaţii de securitate considerată “gravă şi complexă” şi le-a cerut celor care se află în această ţară să fie “foarte vigilenţi”, într-un context de temeri privind o conflagraţie în Orientul Mijlociu, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Având în vedere circumstanţele speciale actuale”, cetăţenii chinezi care călătoresc în Liban “s-ar putea confrunta cu riscuri de securitate mai mari, iar asistenţa (din partea ambasadei) ar putea fi afectată”, a indicat reprezentanţa chineză la Beirut.

Cetăţenilor chinezi li se recomandă să fie “foarte vigilenţi, să-şi consolideze măsurile de securitate şi să fie pregătiţi pentru situaţii de urgenţă”, a adăugat ambasada într-un comunicat publicat luni seara.

Mai multe capitale le-au cerut în ultimele zile cetăţenilor lor să părăsească Libanul, pe fondul temerilor privind o escaladare militară în regiune.

Suedia, Statele Unite, Regatul Unit, Franţa, Iordania şi Arabia Saudită le-au cerut cetăţenilor lor să părăsească Libanul cât mai repede posibil, într-un moment în care zborurile către aeroportul din Beirut sunt anulate în cascadă.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a declarat că Teheranul, deşi nu doreşte o escaladare în regiune, nu va face compromisuri şi va pedepsi asasinarea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, pe care Israelul nu a revendicat-o, dar nici nu a negat-o.

Gruparea şiită libaneză Hezbollah, aliată a Iranului, a jurat la rândul ei răzbunare după ce comandantul său şef Fuad Shukr a fost ucis săptămâna trecută într-un bombardament într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, atac de data aceasta recunoscut de Israel.

Articole recente

Petrișor Peiu (senator AUR): „Nicușor Dan și Ilie Bolojan, nu-i umiliți pe români, nu îl primiți pe șeful OMV!“

AUR cere președintelui și premierului să nu umilească poporul român primindu-l pe șeful companiei OMV…

1 minut ago

Economia la mâna deficitului (opinie Florin Cîțu)

Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…

27 de minute ago

Peste 10 ţări au majorat impozitele pentru bănci în 2024, susţine OCDE

Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…

46 de minute ago

BT acordă peste 10 milioane de euro companiei Pinum, pentru o fabrică de ultimă generație

Banca Transilvania finanțează compania Pinum cu peste 10 milioane de euro, susținând dezvoltarea unuia dintre…

o oră ago

Alegerile parlamentare din Republica Moldova și ieșirea din defensivă a României (Iulian Mareș)

Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a…

o oră ago

Eazy Asigurări face clarificări: suntem o companie 100% românească, cu autorizație locală și prezență fizică pe teritoriul României

Eazy Asigurări respinge categoric orice asociere cu societăți străine care operează în România fără sediu…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More