International

China ‘nu ar ezita’ să intre în război pentru Taiwan, previne ministrul apărării în întâlnirea cu şeful Pentagonului

Miniştrii apărării chinez şi american au avut vineri o întâlnire în Singapore, pe un fond de diferende între cele două puteri rivale, mergând de la Taiwan şi până la războiul Rusiei în Ucraina, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Ministrul chinez Wei Fenghe şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin, au discutat în marja forumului de securitate ‘Dialogul Shangri-la’, ce reuneşte până duminică responsabili militari de rang înalt, diplomaţi şi mari producători de armament.

China ‘nu ar ezita’ să intre în război dacă Taiwanul şi-ar declara independenţa, a prevenit Wei Fenghe în cursul întâlnirii, dedicată în special acestui subiect de diferend profund între cele două ţări.

‘Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul’, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Wu Qian, relatând afirmaţiile lui Wei Fenghe din timpul întâlnirii din Singapore.

Potrivit Ministerului Apărării, China – care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său – ‘ar strivi’ orice tentativă de independenţă.

De partea cealaltă, Lloyd Austin i-a transmis omologului său că Beijingul ar trebui ‘să se abţină’ de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune.

Conform Pentagonului, Austin ‘a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului, şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan’.

Întâlnirea din Singapore a fost prima dintre cei doi miniştri, care mai purtaseră o discuţie telefonică în aprilie.

În ultimii ani, punctele de discordie s-au multiplicat între Washington şi Beijing: Marea Chinei de Sud, influenţa în creştere a Chinei în Asia-Pacific, războiul din Ucraina sau problema Taiwanului.

Articole recente

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

2 minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

6 minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

9 minute ago

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More